Scor ireal la meciul România – Suedia după 17 minute de joc. Tricolorele s-au calificat între cele mai bune opt națiuni ale Europei la categoria sub 19 ani

Redactor:
Marius Hutu
Scor ireal la meciul România - Suedia după 17 minute de joc. Tricolorele s-au calificat între cele mai bune opt națiuni ale Europei la categoria sub 19 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de tineret a învins Suedia cu 30-20 (18-6), într-un meci din Grupa D a Campionatului European de la Gyor sub 19 ani. În urma acestui rezultat, tricolorele s-au calificat în Main Round (grupa valorică 1-8), indiferent de rezultatul ultimului joc cu Norvegia, programat duminică.

Generația 2000-2001 a avut o revanșă de luat în fața Suediei, după ce a fost eliminată anul trecut în optimile de finală ale Campionatului Mondial. Atunci, România a avut calificarea în mână, dar a prins o repriză secundă în care nu i-a ieșit absolut nimic și a cedat cu 22-20. De asemenea, nordicele câștigaseră un meci de pregătire în urmă cu 2 săptămâni cu 21-18.

De aceată dată, tricolorele au fost la conducere din primul minut și până în ultimul. După 10 minute, România conducea cu 6-0, deși a avut inclusiv o dublă inferioritate. Mai mult, după 17 minute s-a desprins la 10-0, un rezultat mai rar întâlnit chiar și la acest nivel. Suedia a venit totuși la Euro după ce anul trecut s-a clasat pe locul 4 la Campionatul Mondial U18. Diana Ciucă a apărat formidabil, fiind învinsă pentru prima dată abia în minutul 19.  

După 18-6 la pauză, România a reușit să rămână concentrată și în partea secundă și a condus și la 13 goluri. După 60 de minute, tricolorele și-au luiat revanșa cu vârf și îndesat: 30-20. Cu acest rezultat, au obținut calificarea și în Main Round. Duminică vor înfrunta Norvegia într-un meci care le poate trimite foarte sus la acest Campionat European.

România – Suedia 30-20 (18-6)

Ciucă 1 gol, Chetaru – portari; Moraru 7, Jipa 5, Moroianu 5, Popa 3, Șamanț 3, Bălăceanu 2, Stamin 2, Vâlcan 2, Barabaș, Cace, Darie, Kerekes, Pica, Vrabie

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×