OFICIAL | Diego Godin a semnat cu Inter!

Redactor:
Dan Mirea
OFICIAL | Diego Godin a semnat cu Inter!
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Inter a anunțat oficial transferul lui Diego Godin. Pe paginile de socializare ale clubului italian și pe site-ul oficial a fost postat un filmuleț prin care tranzacția este confirmată. Fundașul central a semnat din postura de jucător liber de contract. Salariul său va ajunge, potrivit jurnaliștilor italieni, la 6.7 milioane de euro.


Căpitanul uruguayan al lui Atletico a sosit la madrileni în 2010, de la Villarreal, pentru 8 milioane de euro. În cele nouă sezoane petrecute aici, Godin a câștigat titlul în La Liga, de două ori Europa League, trei Supercupe ale Europei, Cupa și Supercupa Spaniei. Fundașul central a evoluat în 387 de partide, reușind 27 de goluri.
 
Godin nu a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului scadent în această vară și a decis să plece. De asemenea, fotbalistul a dezvăluit că a refuzat o ofertă din partea lui Manchester United în urmă cu un sezon:
 
„Acestea vor fi ultimele mele zile la Atletico. A fost precum familia mea, un club precum o casă și mi-e foarte greu să mă despart. Am avut o perioadă minunată și vreau să vă mulțumesc tuturor. Am refuzat o ofertă de la Manchester United acum un sezon pentru a rămâne aici. Acum, un an mai târziu, e timpul să plec. Mi-ar fi plăcut să joc până la 40 de ani, dar e imposibil. Prioritatea mea a fost acest club. Nu am ajuns la o înțelegere pentru prelungire, așa că am decis să plec, nimic altceva”, a explicat Godin, potrivit BBC.

Inter Milano, cea mai probabilă destinație
 
Rămas liber de contract, Diego Godin are șanse foarte mari să ajungă la Inter Milano. Gazetta dello Sport a anunțat zilele trecute că italienii i-au oferit un contract pe trei sezoane uruguayanului și un salariu săptămânal de 128.000 de euro, devenind astfel unul dintre cei mai bine plătiți jucători din lotul formației de pe „Meazza”. Acolo, Godin ar putea face pereche în centrul defensivei cu Miranda, fostul său coleg de la Atletico.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un apartament. Tânăra avea doar 24 de ani
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un apartament. Tânăra avea doar 24…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×