Nicolae Ciucă: „Am trecut peste acele lucruri care ne separă și am găsit lucrurile care ne unesc”. Discursul integral

Pandemia, infrastructura, investițiile și problemele sociale au fost principalele direcții ale discursului susținut de premierul desemnat Nicolae Ciucă în plenul Parlamentului, cu ocazia votului de învestire al noului guvern.

Urmăriți mai jos, intergral, ce a spus de la tribuna parlamentului:

Doamnă Președinte al Senatului,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Ne aflăm, astăzi, într-un moment mult așteptat de toți românii, unul în care putem, în sfârșit, să oferim predictibilitate și să garantăm stabilitatea și dezvoltarea României prin toate măsurile și deciziile pe care le vom lua pentru binele cetățenilor.

Îmi doresc să fie prima zi a unei noi abordări în ceea ce privește guvernarea țării. Eu, alături de toți miniștrii din acest Guvern, ne angajăm să facem tot ce depinde de noi pentru ca situația economică, socială și sanitară a României să se îmbunătățească.

Am văzut că au fost persoane care s-au arătat surprinse de alăturarea partidelor care compun azi coaliția de guvernare. Consider că au fost mai preocupate să caute motivele care ne despart, decât motivele care ne apropie.

Noi, cei care suntem azi în fața dumneavoastră pentru a vă cere votul de încredere, am trecut peste acele lucruri care ne separă și am găsit lucrurile care ne unesc. Am înțeles că mai presus de orice orgoliu și de orice adversitate politică se află interesul românilor.

Pandemia ne-a învățat un lucru, acela e că timpul este prețios. Suntem determinați să ducem acest program la îndeplinire și să punem capăt situației tensionate pe care țara noastră o parcurge.

În vreme ce zi de zi asistăm la discursuri acide, noi am înțeles să venim în fața dumneavoastră cu un program de guvernare sustenabil, care să ofere României garanția că lucrurile vor intra în normal și că vom avea stabilitate în perioada următoare.

Am venit astăzi în Parlament pentru a vă cere votul de încredere. Prin programul de guvernare propus, arătăm că punem pe primul loc interesele românilor și ne angajăm să garantăm reușita pe mai multe direcții de acțiune.

•             Prima se referă la investiții, cele fără de care România nu se poate redresa și nu poate atinge obiectivele pe care ni le dorim cu toții. Scopul nostru comun constă în modernizarea României și tocmai de aceea vom aloca 7% din PIB investițiilor, bani care vor merge preponderent către proiectele din infrastructură, dar și către unitățile administrative, pentru a reuși să reducem decalajul dintre localități, precum și decalajul dintre urban și rural. Unul dintre programele de investiții dedicate localităților din România, esențial pentru dezvoltarea țării este Programul „Anghel Saligny”. Nu putem vorbi despre un stat dezvoltat și modern dacă în continuare vom avea localități fără drumuri, apă, canal sau gaze.

•             Cea de-a doua direcție de acțiune a Guvernului este legată de conectarea prin infrastructură a regiunilor istorice, prin continuarea investițiilor în construcția de autostrăzi, căi ferate și mijloace de transport intermodal până în 2024, precum și de echilibrarea geografică a infrastructurii, întărirea poziției economice și strategice a portului Constanța. Acestea sunt doar o parte din țintele principale ce se regăsesc în programul de guvernare.

•             A treia direcție pe care o avem în vedere se referă dezvoltarea echilibrată și coezivă a României. Nicio regiune nu trebuie să rămână în urmă din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii de transport. Acesta e un angajament pe care ni-l asumăm în fața dumneavoastră și a românilor și reprezintă prioritatea Programului de Guvernare 2021 – 2024. Această direcție reprezintă un amplificator atât pentru creșterea nivelului de trai și a veniturilor oamenilor, cât și pentru stimularea investițiilor.

•             Următoarea direcție are în centrul său Planul Național de Redresare și Reziliență. PNRR reprezintă axul principal în îndeplinirea obiectivelor noastre. Folosirea acestor bani europeni este strâns legată de respectarea unui calendar bine stabilit și de realizarea reformelor asumate în vederea îmbunătățirii capacității instituționale, guvernanței corporative, digitalizării transporturilor și creșterii siguranței în domeniu, precum și atingerii țintelor europene de decarbonizare a transportului și de protecție a mediului cu atenție sporită asupra schimbărilor climatice.

•             Procesul de modernizare a României necesită, de asemenea, măsuri concrete și urgente pentru digitalizarea serviciilor publice, în încercarea de a le aduce mai aproape de cetățeni și de a crește gradul de folosire a noilor tehnologii în țara noastră. Digitalizarea este un instrument important în fundamentarea deciziilor pe baza unor date corecte și în redactarea unor politici publice bazate pe ipoteze testate. Consumatorul se află astăzi preponderent în mediul virtual, digitalizarea transformând sectoarele economice, în timp ce platformele online vor continua să creeze noi piețe și modele de afaceri. Această perioadă de criză a dovedit cât de importantă este tehnologia și cum a ajutat ea la supraviețuirea, redresarea și reziliența diferitelor industrii afectate de pandemie.

•             În ceea ce privește sănătatea, vom dezvolta un program echitabil privind accesul neîngrădit și neîntrerupt la serviciile medicale. Vom asigura reziliența sistemului de sănătate și vom accelera și încuraja vaccinarea anti-COVID 19, pentru a reduce presiunea de pe spitalele publice. Reziliența sistemului de sănătate este un obiectiv prioritar al Guvernului, pentru care se vor face investiții în 46 de spitale și secții prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.

•             Cetățeanul este și va fi în mijlocul actului de guvernare, fiind beneficiarul acestuia. Siguranța cetățeanului este prioritară și, așa cum am mai precizat, nu ne putem permite luxul animozităților politice care pot cauza noi crize, mai ales atunci când o criză vine cu costul vieții cetățenilor României, al nivelului lor de trai și al bunăstării lor. Vom implementa măsuri pentru protejarea persoanelor aflate în nevoie, prin forme de sprijin decente, inclusiv a persoanelor cu dizabilități, prin majorarea pensiilor, pentru garantarea unei echități în acest sens, pentru asigurarea unui trai decent persoanelor vârstnice și pentru corectarea puterii de cumpărare.

•             O atenție sporită trebuie acordată instituției familiei și sprijinirii acesteia. Mă gândesc în primul rând la familiile cu copii mici, care se confruntă cu mari presiuni financiare. Vrem să încurajăm creșterea demografică și să oferim o șansă reală tuturor românilor aflați la început de drum.

•             Obiectivul nostru este ca prin măsurile pe care le vom implementa să asigurăm dezvoltarea și prosperitatea țării noastre. Avem milioane de cetățeni români în afara țării, oameni față de care avem datoria să le acordăm atenție și sprijin. Față de românii din diaspora, ne angajăm să menținem un dialog deschis și transparent, să ne îngrijim de respectarea drepturilor acestora și să implementăm programe de investiții cu implicarea tuturor.

Doamnelor și domnilor,

•             Vom căuta în continuare cele mai bune soluții pentru criza generată de prețurile exagerate la energie. Am dovedit până acum că, deși cu puteri limitate, am reușit să găsim, în ultimele săptămâni, soluții la criza prețurilor din energie. A fost o colaborare Parlament – Guvern care a pus pe primul loc interesele românilor. Îmi doresc ca aceeași colaborare eficientă între cele două instituții ale statului să aibă loc și în continuare. Știu că pentru mulți români există temerea legată de cum vor trece iarna, cum vor putea să-și plătească facturile. Primii pași i-am făcut deja, prin adoptarea legii consumatorului vulnerabil, prin compensarea facturilor și plafonarea prețurilor. Alături de colegii din Guvern, vom căuta în continuare cele mai bune soluții pentru români, pentru că obiectivul nostru este să trecem iarna bine cu toții.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

•             Un stat puternic este un stat care sprijină mediul de afaceri și este un partener corect, predictibil și prietenos al acestuia. Vom păstra cota unică de impozitare și suntem împotriva creșterii taxelor și impozitelor.

Rolul nostru este acela de a încuraja dezvoltarea antreprenoriatului, iar acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin creșterea presiunii asupra operatorilor economici deja afectați major de impactul negativ al pandemiei asupra afacerilor lor. Un mediu de afaceri prosper este unul care asigură locuri de muncă.

•             Vom încuraja prin măsuri concrete capitalul autohton și vom lucra pentru crearea unei identități de brand pentru România, care va contribui la creionarea unei imagini pozitive a țării noastre în raport cu potențialii parteneri. Turismul trebuie să joace un rol activ în crearea imaginii României, ca parte integrantă a procesului de creștere a atractivității țării noastre, prin punerea mai eficientă în valoare a patrimoniului natural, cultural și uman prin accentuarea valorilor, talentelor, tradițiilor și obiceiurilor românești.

•             Vom implementa un parteneriat funcțional, care să contribuie la asigurarea bunei colaborări între mediul privat și cel public. Cooperarea este o piatră de temelie pentru dezvoltare, iar cooptarea tuturor părților interesate într-un parteneriat onest va asigura implicarea acestora în implementarea unei viziuni și atingerea unor obiective comune, precum sustenabilitatea și competitivitatea mediului economic din România.

•             În scopul îndeplinirii tuturor obiectivelor pe care ni le propunem, este necesară reformarea statului prin revizuirea Constituției României, reformarea administrației publice prin descentralizare și reducerea birocrației, prin modernizarea marilor sisteme publice, în special în ceea ce privește pensiile și salarizarea, astfel încât să asigurăm servicii publice de calitate și la prețuri rezonabile. Astfel, ne propunem o guvernare participativă și, alături de instituțiile cele mai importante ale statului, Președinția României, Parlament, ne vom angaja într-un parteneriat onest, transparent și de lungă durată cu societatea civilă, cu Biserica, patronatele, sindicatele și cu alte structuri asociative.

•             Ne vom îngriji să finalizăm procesul de retrocedare a proprietății private.

Stimați colegi parlamentari,

•             Un domeniu cheie ce reprezintă o prioritate pentru Guvern și pentru mine personal, este cel al educației. Învățământul a avut de suferit extrem de mult în ultimul an. De aceea, vom lua toate măsurile care se impun pentru ca elevii să nu mai aibă de suferit din cauza pandemiei.

•             În programul de guvernare, punctul de plecare pentru construcția în educație pentru perioada 2021 – 2024 este operaționalizarea și implementarea Proiectului „România Educată”, acest deziderat fiind inclus în Strategia Națională de Apărare a Țării, adoptată de Parlamentul României, și asumat de Guvernul României.

•             În fața problemelor generate de pandemie, Guvernul României va pune un accent deosebit pe pregătirea sistemului de învățământ pe următoarele cinci paliere: conectivitate generalizată, echipamente electronice adecvate nivelului de învățământ pentru toți beneficiarii sistemului de educație, conținut digital pentru toate disciplinele și toate nivelurile, formare a tuturor cadrelor didactice pentru pedagogie digitală și platforme de evaluare dedicate și securizate. Este, însă, deosebit de important să asigurăm accesul la educație pe tot teritoriul României și să sprijinim mediile acut defavorizate.

•             Pentru prosperitatea Statului Român, deosebit de importante sunt integrarea socială a tinerilor și sprijinirea acestora prin accesul la studii, astfel încât să își asigure pregătirea necesară pentru un loc de muncă.

O contribuție importantă în scăderea șomajului în rândul populației tinere o poate avea sistemul de învățământ dual. Experiența profesională este foarte apreciată de companii, iar lipsa unei astfel de experiențe este un obstacol major pentru cei care caută să se angajeze pentru prima oară. Majoritatea tinerilor se confruntă cu dificultăți în găsirea primului loc de muncă, iar practica din sistemul de învățământ dual se poate dovedi atractivă pentru angajatori.

•             Când ne referim la tineri, nu trebuie să uităm importanța culturii. Cultura este un factor integrator al tradiţiilor, al patrimoniului, al diversităţii, al creaţiilor artistice şi al noilor platforme de comunicare și trebuie tratată corespunzător pentru a se crea si consolida instituții pe măsura beneficiilor pe care doar acest liant al societăţii le poate oferi. Pentru protejarea și transmiterea ei către generațiile viitoare, patrimoniul cultural trebuie privit prin prisma specificului fiecărui tip de patrimoniu. Trebuie abordat simultan și complementar din punctul de vedere al celor două mari specificități ale sale: patrimoniul material și patrimoniul imaterial.

•             Totodată, dacă vorbim despre tineri, despre educația acestora, este bine să discutăm și despre zona de sport. Până la urmă, sportul are un rol esențial în formarea unui stil de viață sănătos. Sportivii de performanță sunt adevărați ambasadori ai țării noastre peste hotare. Ne mândrim cu ei peste tot în lume. Din păcate, mult prea puțină atenție s-a acordat infrastructurii sportive și creșterii tinerilor sportivi talentați. De aceea, un obiectiv al Guvernului va fi asigurarea infrastructurii sportive, elaborarea de reglementări care să faciliteze voluntariatul cetățenilor, respectiv finanțarea echilibrată și transparentă a activității sportive, concomitent cu crearea de legături cu mediul privat, care vor duce la o dezvoltare accelerată și sustenabilă atât a sportului amator, cât și a celui profesionist. Este necesară o schimbare a modelului de implicare a autorităților publice în sport, care să conducă la reorganizarea acestui domeniu și finanțarea transparentă și predictibilă de la bugetele publice.

Doamnelor și domnilor,

•             În virtutea aceleiași bune colaborări între instituțiile statului, este necesar să asigurăm respectarea statului de drept și independența justiției, având în vedere mai ales prioritățile care decurg din obligațiile României ca stat membru al Uniunii Europene. Justiția reprezintă acea putere a statului chemată să realizeze un serviciu public eficient, accesibil, imparțial și independent. Un sistem de justiție modern, eficient, accesibil și de calitate, adaptat nevoilor cetățenilor și mediului privat, reprezintă o importantă premisă pentru dezvoltarea și stabilitatea economică și socială a țării.

•             În aceeași ordine de idei, ne propunem ca politica externă a României să fie una coerentă, predictibilă și bazată pe trei piloni fundamentali: consolidarea rolului României în cadrul Uniunii Europene, întărirea profilului în NATO și consolidarea parteneriatului strategic cu SUA.

•             Pe dimensiunea de ordine și siguranță publică, Guvernul are drept obiectiv principal întărirea capacității de a acționa în interesul cetățenilor și comunităților, astfel încât să devină un furnizor de încredere în instituțiile statului.

•             În plan intern, este important ca eforturile să se concentreze pe creșterea gradului de siguranță și protecție a cetățeanului, pe continuarea reformelor instituționale și pe rezolvarea unor probleme structurale care au vulnerabilizat sistemul și l-au expus unor riscuri semnificative. Totodată, transformarea digitală a serviciilor publice oferite cetățenilor de către structurile MAI reprezintă un element cheie de modernizare și transformare instituțională.

•             În plan internațional, aderarea României la Spațiul Schengen reprezintă un obiectiv strategic cu implicații puternice asupra întregii arhitecturi de securitate a UE.

•             De asemenea, în cadrul NATO, se va urmări consolidarea profilului de pilon de securitate regional. Rezultatul urmărit vizează creșterea credibilității strategice a României, având ca fundament predictibilitatea, continuitatea și angajamentul pe linia obiectivelor asumate la nivel aliat privind: asigurarea parametrilor stabiliți la nivel aliat pentru finanțarea apărării, dezvoltarea capacității de apărare națională și a nivelului de reacție, participarea la inițiative și proiecte aliate vizând dezvoltarea de capabilități aliate comune; participarea la misiuni și operații NATO.

•             În același timp, în plan extern, țara noastră va continua să susțină activ eforturile de integrare în Uniunea Europeană a Republicii Moldova și programul de reforme pro-democratice, în baza Parteneriatului Strategic pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova. Sprijinul nostru este fundamentat pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, precum și viziunea spațiului comun din perspectiva integrării europene.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

De astăzi, punem cu toții umărul și construim o Românie mai puternică și prosperă, aducându-i pe români împreună în jurul unui obiectiv comun: combaterea și atenuarea efectelor crizei actuale, dar mai ales susținerea dezvoltării și evoluției României.

Sarcina Guvernului este să mobilizeze acel spirit extraordinar al românilor, să ofere oportunitățile necesare dezvoltării unei națiuni puternice și să pună în valoare întregul potențial al poporului nostru. Pentru toate acestea, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră și al tuturor românilor!

Vă mulțumesc!

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...