Șeful Pentagonului vine în România. Cine este Lloyd Austin

Publicat: 13 oct. 2021, 12:35, de Roxana Roseti, în ACTUALITATE , ? cititori
Șeful Pentagonului vine în România. Cine este Lloyd Austin
Lloyd Austin Pentagon

Șeful Pentagonului vizitează România, singura țară membră NATO din cadrul turneului care se încheie cu participarea secretarului apărării.

Șeful Pentagonului vizitează România săptămâna viitoare, potrivit Ambasadei României în Statele Unite ale Americii. Secretarul apărării american – Lloyd J. Austin III va vizita România săptămâna viitoare, în cadrul unui turneu care mai include vizite în Georgia și Ucraina, înainte de participarea la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre NATO, de la Bruxelles.

În vârstă de 67 de ani, Lloyd Austin a condus Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) în perioada 2013-2016, după care a trecut în retragere.

Ca șef al CENTCOM, generalul Austin a supervizat operațiunile din Orientul Mijlociu în perioada în care aflat în plină ascensiune, organizația Stat Islamic începuse să atace orașe în Irak, ceea ce a dus la o intervenție militară americană. Ca vicepreședinte, Biden avea această zonă de responsabilitate și a lucrat îndeaproape cu generalul Austin. Generalul a supervizat și retragerea trupelor americane din Irak, o uriașă operațiune logistică, iar experiența sa în acest domeniu ar putea fi necesară în elaborarea strategiei pentru campania de vaccinare din Statele Unite, scrie The Washington Post.

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, l-a desemnat în decembrie 2020 pentru funcţia de secretar al apărării. Lloyd Austin este primul şef de culoare al Pentagonului.