Petrecere cu calul în sufragerie, la Călărași. Ce au pățit petrecăreții VIDEO

Niște localnici din comuna Nana, din județul Călărași, au făcut o petrecere, în propria sufragerie, unde au avut un invitat surpriză: un cal. Imaginile cu calul dansând la petrecere, în casă, au devenit virale pe internet, iar petrecăreții au fost amendați cu 21.500 de lei.

Imaginile cu calul de la petrecerea din sufragerie au făcut ocolul internetului zilele acestea și au ajuns și la Poliție. În imagini apar mai mulți oameni care petrec și care dansează pe manele, iar la un moment dat apare un cal, căruia petrecăreții îi dau să mănânce pâine și dansează lângă el.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi s-au sesizat şi au efectuat verificări cu privire la încălcarea normelor privind protecţia animalelor şi a respectării măsurilor de protecţie impuse pe perioada stării de urgență.   În urma verificărilor, poliţiştii au identificat persoanele din filmare. Este vorba de opt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani, din comuna Nana, judeţul Călăraşi. Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, în valoare de 21.500 de lei.   „Cu privire la animalul apărut în filmare, acestuia nu i-au fost aplicate agresiuni şi nu a fost supus altor rele tratamente de către persoanele prezente, iar în urma actului de teribilism al unuia dintre bărbaţi în încercarea de a ridica calul pe umeri, menţionăm că atât cabalina, cât şi bărbatul, nu au suferit vreo leziune, prin acest act nefiind încălcată nicio normă din domeniul protecţiei animalelor”, informează, într-un comunicat de presă, Inspectoratul Județean de Poliție Călăraşi.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...