19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalBoeing: Producţia de 737 MAX ar putea fi oprită

Boeing: Producţia de 737 MAX ar putea fi oprită

Boeing a avertizat că ar trebui să oprească producția avionului 737 Max dacă acesta va mai fi meținut la sol, în condițiile în care compania a suferit cele mai mari pierderi trimestriale înregistrate vreodată, de 3,4 miliarde dolari.

În cazul în care autoritățile de reglementare din lume vor interzice zborurile cu 737 Max, Boeing a spus că va lua în considerare reducerea sau închiderea producției de 737 Max în întregime. Cu toate acestea, șeful Boeing, Dennis Muilenburg, este convins că avionul va reveni în aer până în octombrie, conform Mediafax. 

“În timp ce eforturile noastre de a susține revenirea 737 Max în condiții de siguranță vor continua, no vom concentra și asupra planurilor de producție. Ar putea fi necesar să luăm în considerare posibilele reduceri ale producției, sau alte opțiuni, inclusiv oprirea temporară a producției Max”, a declarat Dennis Muilenburg.

Aparatul, interzis anul acesta
 

Zborurile cu avioane 737 Max au fost interzise în martie, după un accident cu un aparat al companiei Ethiopian Airlines, în care au pierit 157 de persoane. Cinci luni mai devreme, 189 de persoane au fost ucise când un Boeing 737 Max operat de Lion Air s-a prăbușit.

Pe măsură ce investigațiile privind cele două accidente continuă, Boeing lucrează la soluții pentru software-ul de control al zborului Mcas, precum și alte probleme identificate de autoritățile de reglementare, inclusiv Administrația Federală a Aviației din SUA. Boeing are clienți în 150 de țări.

Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF...

Creșterea salariului minim: Prioritatea liderului PSD Marcel Ciolacu

Premierul Ciolacu susține majorarea salariului minim de la 1 iulie Premierul Marcel Ciolacu a confirmat intenția fermă a Guvernului de a implementa, începând cu 1...
Ultima oră
Pe aceeași temă