17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăInternaționalFilipine: Sătenii primesc orez în schimbul deşeurilor

Filipine: Sătenii primesc orez în schimbul deşeurilor

Locuitorii din Bayanan, o localitate situată în apropiere de capitala Manila, au dreptul la un kilogram de orez, alimentul de bază al filipinezilor, în schimbul a două kilograme de deşeuri din plastic, predate autorităţilor guvernamentale în vederea reciclării. Unul dintre principalii poluatori ai apelor, potrivit studiilor, statul din Asia de Sud-Est lasă de dorit în ceea ce priveşte aplicarea legilor asupra deşeurilor solide şi nu are reglementări privind fabricarea ambalajelor. ”Am cântărit 14 kilograme de deşeuri, aşa că am primit şapte kilograme de orez. Este un mare ajutor pentru noi să putem avea un kilogram de orez pe zi”, a declarat Veronica Dolorico, o locuitoare în vârstă de 49 de ani, care susţine programul.

”Mediul nostru înconjurător este foarte murdar. Dacă aş putea, aş aduna tot plasticul pe care îl întâlnesc pe drum când ies afară”, a adăugat ea. Un kilogram de orez costă circa 30-40 de peso filipinezi (0,70 dolari americani), o sumă destul de mare într-o ţară cu o economie care se dezvoltă rapid, dar cu rate ridicate ale sărăciei în mediile urban şi rural. O cincime din populaţia de 107 milioane de persoane trăieşte sub pragul sărăciei la nivel naţional, cu mai puţin de 241 de dolari de persoană pe lună. În Bayanan s-au strâns în luna august peste 213 de kilograme de obiecte din plastic, precum sticle şi pungi, a indicat conducătorul localităţii, Andor San Pedro, care a adăugat că acest program îi educă pe oameni să arunce în mod corespunzător deşeurile.

Cele mai citite

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă