22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalJuncker îi critică pe cei care refuză vaccinarea, spunând că "se joacă...

Juncker îi critică pe cei care refuză vaccinarea, spunând că “se joacă cu focul”

“În contextul în care în unele părţi ale lumii mor oameni din lipsă de vaccinuri, aici există persoane care riscă viaţa lor şi a altora refuzându-le. Unii nu joacă jocul prevenţiei şi se joacă cu focul”, şi-a exprimat Juncker regretul în deschiderea summitului.

UE şi OMS au decis să organizeze împreună această întâlnire între lumea politică, societatea civilă, experţi în domeniul sănătăţii şi chiar reprezentanţi ai reţelelor de socializare pe fondul îngrijorării tot mai mari faţă de înmulţirea cazurilor de boli despre care s-a crezut că pot fi eradicate datorită vaccinurilor, în special rujeola.

În lume, aproape de trei ori mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrare în primul semestru din 2019 comparativ cu întregul an 2018.

“În Europa, numărul deceselor legate de rujeolă a crescut de şase ori între 2016 şi 2018. Iar aceste cazuri vizează în principal persoane nevaccinate. De ce? Pentru că numeroşi europeni sunt suspicioşi în privinţa vaccinurilor: 38% dintre ei cred că ele cauzează bolile împotriva cărora ele sunt menite să îi protejeze”, a subliniat Jean-Claude Juncker, acuzând această “neîncredere stupidă”.

“Minciunile privind vaccinarea se răspândesc în ţările dezvoltate din Europa, în SUA, în Canada şi în alte părţi, dar şi în ţări mai puţin dezvoltate precum Pakistan şi Republica Democrată Congo, ceea ce compromite lupta împotriva poliomelitei, împotriva Ebola şi a altor boli care ar putea fi evitate datorită vaccinurilor”, a explicat la rândul său Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, prezent de asemenea la Bruxelles.

Comisia Europeană şi OMS lucrează în special cu platformele digitale şi reţelele de socializare în încercarea de a contracara campaniile de dezinformare.

“Recentele anunţuri făcute de Pinterest şi Facebook conform cărora vor să îi dirijeze pe utilizatori spre informaţii exacte şi fiabile asupra vaccinurilor sunt binevenite, un bun început. Însă este nevoie de mai mult, aşa că sperăm că vor face mai mult”, a adăugat doctorul Ghebreyesus.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă