15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSănătateUn pacient de 45 de ani a fost salvat printr-o intervenție în...

Un pacient de 45 de ani a fost salvat printr-o intervenție în premieră națională la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bihor

Un pacient de 45 de ani, diagnosticat cu insuficienţă respiratorie severă din cauza unei obstrucţii tumorale traheale, a fost salvat printr-o intervenție chirurgicală efectuată, în premieră națională, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bihor, a informat joi purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Lisa Crăiuţ.

Potrivit comunicatului remis, pacientul a ajuns la spital în stare gravă, cu o capacitate pulmonară de doar 25% şi risc de deces. Deoarece acesta prezenta obstrucţii tumorale la nivelul traheei şi al bronhiilor, s-a dispus rezecţia tumorală endobronşică multicentrică din trahee, precum şi din bronhiile principale, bilateral.

“Au fost două intervenţii la acelaşi pacient, la interval de câteva zile. Prima intervenţie s-a realizat la nivelul traheei şi bronhiilor, cu rezecţie tumorală. Intervenţia a fost minim-invazivă şi s-a realizat cu ajutorul bronhoscopului. Premiera naţională constă în faptul că oxigenarea s-a realizat atât prin jet de ventilaţie, cât şi prin membrană extracorporală – ECMO. Astfel oxigenatorul cu membrană a permis extragerea temporară a sângelui din plămâni şi reintroducerea acestuia după oxigenarea în exterior. Intervenţia a decurs bine”, a declarat, Lisa Crăiuţ, potrivit agerpres.ro.

O intervenție medicală în premieră națională a fost efectuată în Oradea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, urmată de o premieră la nivel județean

A doua premieră, la nivel judeţean, a fost efectuarea procedurii de traheostomie percutană cu ac şi dilatatoare în anestezie locală, pentru îndepărtarea unei tumori din cavitatea bucală. “În mod normal, această procedură ar fi necesitat anestezie generală. Însă, din cauza faptului că tumora se afla în cavitatea bucală, pacientul nu a putut fi intubat. Astfel, în premieră la nivelul judeţului Bihor, intervenţia a avut loc cu pacientul conştient”, a precizat Lisa Crăiuţ.

Realizarea intervenţiei cu anestezie locală a scurtat timpul de recuperare postoperatorie, a eliminat din riscurile pentru pacient şi a scurtat semnificativ timpul intervenţiei. Aceasta a durat doar 10 minute, în loc de o oră.

Intervenţiile au avut loc în cursul primei jumătăţi a lunii martie, în cadrul secţiei de Pneumologie. Echipa medicală a fost coordonată de dr Alin Suciu, medic primar medicină de urgenţă şi medic specialist pneumologie.

În momentul de faţă, pacientul este în stare stabilă, poate să respire mai bine şi îşi continuă tratamentul de chimioterapie şi radioterapie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă