Acord între România şi SUA care permite cumularea perioadelor lucrate în ambele țări pentru pensie. Marius Budăi: „Documentul asigură protecţia drepturilor de pensie în contextul circulaţiei între cele două state”

România şi Statele Unite ale Americii au semnat, joi, la Bucureşti, un Acord în domeniul securităţii sociale şi Aranjamentul Administrativ de aplicare a acestuia, scopul acestuia fiind protejarea drepturilor de pensie ale lucrătorilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat. Acordul a fost semnat de ministrul Muncii, Marius Budăi, şi de ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

23 mart. 2023, 17:02
Acord între România şi SUA care permite cumularea perioadelor lucrate în ambele țări pentru pensie. Marius Budăi: „Documentul asigură protecţia drepturilor de pensie în contextul circulaţiei între cele două state”

Acordul semnat de partea română şi de cea americană permite cumularea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporţională a pensiei de către fiecare stat în funcţie de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu.

Acord istoric între România şi SUA privind cumularea perioadelor lucrate în ambele țări pentru pensie

Documentul conţine şi dispoziţii privind exportul pensiilor, cu excepţia prestaţiilor speciale necontributive în bani, în cazul României, pentru facilitarea mobilităţii pensionarilor din cele două state şi pentru menţinerea accesului la drepturile de pensie aflate în plată.


Documentul se referă inclusiv la stabilirea legislaţiei aplicabile pentru evitarea dublei contribuţii de asigurări sociale a unui lucrător sau a riscului ca acesta să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale.

În ceea ce priveşte detaşarea lucrătorilor pe teritoriul celor două state, documentul prevede exceptarea reciprocă a acestora de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul naţional al statului unde sunt detaşaţi şi clarifică procedurile administrative în acest sens, cu scopul de a proteja atât lucrătorii, cât şi angajatorii.

Citeste si Pensii 2023. Ministrul Marius Budăi îl roagă pe ministrul Marcel Boloș să negocieze pentru el reforma pensiilor speciale

Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar şi pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea. După semnare, Acordul urmează să fie ratificat prin lege de către Parlamentul României, mai arată Ministerul Muncii.

Marius Budăi: „Documentul asigură protecţia drepturilor de pensie în contextul circulaţiei între cele două state”

Ministrul Muncii a subliniat că semnarea Acordului de securitate socială între România şi SUA reprezintă încununarea unor demersuri ale ambelor administraţii, în beneficiul cetăţenilor şi pentru o mai bună protecţie a drepturilor de securitate socială ale acestora.

Avem o numeroasă comunitate de origine română în SUA, oameni care trăiesc şi muncesc acolo, care contribuie activ la dezvoltarea legăturilor dintre ţările noastre şi care se vor bucura să poată beneficia de prevederile unui astfel de Acord de securitate socială.

Citeste si EXCLUSIV| Marius Budăi, anunț de ultimă oră despre pensionarea femeilor în România: ”Dacă îi prelungești vârsta de pensie îi interzici dreptul la pensie”

Comunitatea românească din SUA a manifestat în repetate rânduri interesul pentru încheierea unui astfel de Acord şi iată că, astăzi, putem spune că împreună cu partenerii americani am reuşit să răspundem pozitiv acestor solicitări.

Acordul în domeniul securităţii sociale urmăreşte să asigure continuitatea şi protecţia prestaţiilor şi drepturilor de pensie în contextul circulaţiei între cele două state, prin posibilitatea totalizării perioadelor lucrate, atât în România, cât şi Statele Unite ale Americii în vederea deschiderii dreptului la pensie„, a declarat Marius Budăi, citat de Agerpres.