Andreea Bălan rupe tăcerea după ce s-a sărutat cu Jador: „Trăiesc din plin. Sunt mai ceva ca un rockstar”

Andreea Bălan a făcut primele declarații legate de ipostazele intime în care a fost surprinsă alături de Jador. Artista a explicat care e legătura dintre ea și manelist.

07 apr. 2023, 10:09
Andreea Bălan rupe tăcerea după ce s-a sărutat cu Jador: „Trăiesc din plin. Sunt mai ceva ca un rockstar”

La câteva zile după ce a fost surprinsă în compania lui Cătălin Cazacu într-un club, Andreea Bălan a fost fotografiată în timp ce se săruta cu Jador într-o mașină. Cântăreața neagă că ar avea vreo relație cu vreunul din ei. Ea a spus că e o femeie singură și că nu se vede nevoită să dea explicații pentru viața ei personală.

Citește și Showbiz-ul românesc a luat foc! Andreea Bălan s-a cuplat cu Jador. În ce ipostaze a fost surprins cel mai nou cuplu de vedete

„Trăiesc din plin. Sunt mai ceva ca un rockstar. Eu sunt singură, adică n-am mai afișat nicio relație de aproape doi ani de zile și nici nu am mai făcut declarații legate de viața mea personală, dacă sunt sau nu sunt cu cineva și atunci fiind văzută în club, s-a speculat că aș fi săptămâna trecută cu un coleg din trust, cu Cătălin Cazacu. Acum că sunt cu colegul meu, fratele meu, Jador. (…) Eu și Jador suntem colegi, lucrăm împreună și urmează să mai lansăm o piesă împreună”, a mărturisit Andreea Bălan, la Xtra Night Show.

Andreea Bălan: „Nu sunt cuplu cu nimeni. Nici cu Cazacu, nici cu Jador”

Andreea Bălan și Jador au lansat recent o melodie împreună, iar în prezent lucrează la un alt proiect. Cei doi urmează să aibă și câteva concerte împreună.

„Nu sunt un cuplu cu nimeni. Nici cu Cazacu și nici cu Jador. Suntem la același impresar (n.r. ea și Jador) și avem foarte multe proiecte împreună și concerte. Pe 16 mai suntem în Belgia, apoi mergem în Iași. Nu se pune problema de o relație. Voi știți cum este el de îmbrățișează pe toată lumea. Nu e singurul care are privirea aia când mă vede. Așa a plecat și Cătălin când m-a văzut în club. Avem foarte multă treabă împreună, urmează să mai scoatem și o piesă împreună”, a adăugat cântăreața.

Citește și Din ce își câștigă Andreea Bălan existența. Artista a dezvăluit din ce activitate face bani, pe lângă muzică: „Am doi copii de crescut singură”

Artista a explicat că, atunci când are puțin timp liber și nu e cu fetițele ei, alege să iasă în oraș cu prietenii și să socializeze. De asemenea, a spus că nu vrea să vorbească despre viața ei amoroasă.

„Nu vreau să îmi mai expun viața personală. Chiar și atunci când o să fiu cineva, nu vreau să mai discut despre acest subiect. Mi se pare că eu am muncit foarte mult, iar eu la 20 de ani nu am trăit ce trebuia să trăiesc la 20 de ani. Profit acum când am o stabilitate și mă simt foarte bine să ies. Îmi împart viața între fetițele mele, carieră. Eu am foarte multă energie pentru că sunt disciplinată. Singura mea responsabilitate este față de fetițe și de mama.”