Anunțul lui Putin care dă fiori întregii lumi! „Orice ţară care lansează un atac nuclear asupra Rusiei va fi ştearsă de pe faţa pământului”

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis vineri că orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului, notează Reuters.

09 dec. 2022, 17:29
Anunțul lui Putin care dă fiori întregii lumi! „Orice ţară care lansează un atac nuclear asupra Rusiei va fi ştearsă de pe faţa pământului”

În ciuda criticilor internaționale, Vladimir Putin continuă să atace Ucraina și să facă amenințări dure.

Prezent în cadrul unei ceremonii de decorare a militarilor ruşi, liderul de la Kremlin a spus că Rusia va continua să bombardeze infrastructura de energie din Ucraina, adăugând că acestea sunt în continuare represalii pentru atacul din 8 octombrie asupra podului Crimeei, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Citiți și: Putin ameninţă Ucraina că va continua bombardamentele: „Da, o facem, dar cine a început?”

Preşedintele rus a promis vineri că orice ţară care va îndrăzni să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului.

De asemenea, Putin a declarat că Rusia nu are mandat să lanseze prima o lovitură nucleară preventivă, spre deosebire de Statele Unite, dar că armele hipersonice avansate ale Rusiei ar asigura că aceasta ar putea răspunde cu forţă dacă va fi vreodată atacată, conform Agerpres.

Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că Rusia va trebui probabil să ajungă la acorduri cu privire la Ucraina în viitor, dar că s-a simţit trădată de prăbuşirea acordurilor de la Minsk.

Potrivit lui Putin, Germania şi Franţa, care au intermediat acordurile de la Minsk de încetare a focului între Ucraina şi separatiştii susţinuţi de ruşi în estul Ucrainei în 2014 şi 2015 – au trădat Rusia şi acum pompează cu arme Ucraina.

Conflictul din Ucraina se poate încheia în orice moment dacă Kievul arată voinţă politică, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie TASS.

„În acest caz, am putea specula când se vor termina toate acestea până când vom fi albaștri.”, a spus Peskov, comentând remarca președintelui ucrainean Vladimir Zelenski care a afirmat că războiul s-ar putea termina în 2023.

„Zelenski știe când se poate termina totul, se poate încheia mâine dacă Kievul dorește acest lucru”, a mai spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Între timp, rușii lansează rachete în numeroase regiuni din Ucraina, inclusiv pe cele anexate de Putin, iar sirenele aeriene au răsunat în aproape toată țara. Armata lui Zelenski au anunțat că aşezările din estul regiunii Doneţk şi nord-estul regiunii Harkov au fost ţinta unor atacuri intense ale ruşilor.

Citiți și: Putin spune că ameninţarea unui război nuclear este în creştere: „Nu am înnebunit, suntem conștienți ce sunt armele nucleare!”