BMW prezintă o mașină inovatoare: vorbește precum un om și își poate schimba culoarea

BMW a prezentat o mașină prototip care vorbește asemenea unei ființe umane, își schimbă culoarea după dispoziția șoferului și nu are ecrane de bord.

06 ian. 2023, 12:37

Este vorba despre BMW i Vision Dee și a fost dezvăluit de constructorul german de automobile de lux miercuri, la conferința CES, într-o lansare uimitoare. Directorul general Oliver Zipse a declarat că producția noii tehnologii va începe în 2025.

BMW are în plan să lanseze o nouă gamă de vehicule electrice, care se vor numi Neue Klasse.

Conceptul de autovehicul a fost mai mult adus în atenția publicului drept o mașină de spectacol, cu elemente care pot fi dificil de pus în producția de masă la prețuri competitive. Zipse a transmis că BMW „va aduce această tehnologie în Neue Klasse… în producție serioasă”.

Citește și: FOTO: Dacia a lansat primul motor hybrid . Șefii companiei promit un consum cu 40% mai mic

Una dintre cele mai interesante caracteristici ale noului concept este bordul fără ecrane. Totuși, tabloul de bord are un glistor digital care controlează imaginile proiectate pe parbrizul mașinii. La nivelul cel mai ridicat, parbrizul ar putea arăt o lume digitală, virtuală, în locul străzilor reale ale orașului.

„Conducerea digitală nu se referă la cine are cel mai mare ecran”, a mai spus Zipse. Spre deosebire de BMW, Tesla a făcut din ecranul mare, de înaltă definiție, principala caracteristică a tablourilor de bord ale vehiculelor sale.

Citește și: Ghinion pentru șoferii de mașini electrice. 15.000 de modele, rechemate în service de Dacia

În timpul unei prezentări în care a fost prezent și actorul și fostul guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger, BMW i-a acordat un rol cental lui „Dee”, asistentu digital care a conversat cu lumea prezentă, cu o voce feminină.

Producătorul de autovehicule a prezentat și cea mai nouă aplicație a tehnologiei E Ink. Mașina i Vision Dee are 240 de celule de culoare separate, care se pot schimba în mod individual. În diferite momente, mașina a fost într-o nuanță verde deschis, după care violet, apoi roșu cu dungi albe.