Titular pentru prima oară la Glasgow Rangers după o pauză de un an și 22 de zile, Ianis Hagi nu a impresionat în meciul cu Partick Thistle, scor 3-2, și a fost criticat de presa scoțiană.

Ianis HagiFoto: Sports Press Photo / ddp USA / Profimedia

Ianis Hagi, cea mai mică notă de la Glasgow Rangers

Internaționalul român a avut o evoluție ștearsă în prima repriză a meciului de pe Ibrox și a fost înlocuit la pauză cu Ryan Kent. Un site dedicat grupării pregătite de Michael Beale i-a acordat nota 3 lui Ianis, iar BBC l-a notat cu 4.41 (din 10).

„Având în vedere că vine după o accidentare de lungă durată, era de așteptat să fie puțin 'ruginit'. Dar Hagi a fost o umbră a sa în acest meci, n-a avut niciun impact. Faptul că a fost schimbat la pauză spune totul” - Ibrox News (nota 3).

„A fost o după-amiază importantă pentru Hagi, titular pentru prima oară după ce a revenit cu două săptămâni în urmă. Planul a fost, cu siguranță, de a-i oferi mai mult timp pe teren, dar situația era prea urgentă pentru acest lucru și lui încă îi lipsesc precizia și simțul jocului. S-a luptat să reziste” - The Herald.

„Hagi a arătat exact ca un jucător care nu a mai fost titular de 13 luni. Totuși, pentru a fi corecți față de român, aceasta nu a fost o scuză și pentru colegii săi, deloc mai dinamici decât el” - Daily Record.

VIDEO Antrenorul lui Ianis Hagi, episod de fair-play rar întâlnit pe terenurile de fotbal