Rapid București a anunțat luni că a obținut serviciile lui Răzvan Oaidă, jucător care a evoluat în ultimele patru sezoane la FCSB.

Razvan OaidaFoto: Michael Zemanek / Alamy / Alamy / Profimedia

Răzvan Oaidă, noul jucător al Rapidului

Potrivit comunicatului postat pe site-ul oficial al grupării giuleștene, Oaidă a semnat un contract valabil până în 2025.

„Mă bucur să mă aflu aici. Pentru mine este o emoţie specială, o bucurie. Mă bucur să fiu în Giuleşti.

Când a venit oferta de la Rapid am fost încântat, am primit foarte bine această ofertă. Impresarul meu m-a contactat, mi-a spus despre ce este vorba. M-a încercat un sentiment aparte în momentul în care m-am decis să merg la o rivală a fostei echipe. Cunosc acest club, ştiu că este un club foarte mare. Acesta este lucrul care m-a motivat foarte tare.

Îmi doresc din tot sufletul ca suporterii să mă accepte, să mă primească bine. Sunt un jucător care întotdeauna a dat 100% şi, cu siguranţă, voi face acelaşi lucru şi în Giuleşti. Am dorinţa de a reuşi să bucur suporterii şi să obţinem rezultate.

Îmi aduc aminte şi acum primul meci pe care l-am jucat împotriva Rapidului pe Giuleşti. A fost o atmosferă incredibilă, incendiară. Pot să spun, cu toată sinceritatea, că a fost de două ori mai dificil să jucăm aici decât pe Arena Naţională sau pe un alt stadion.

Faptul că Adrian Mutu este antrenorul echipei m-a influenţat foarte tare. A fost antrenorul meu şi la naţionala de tineret. A fost un fotbalist excepţional, este un antrenor la fel de bun şi asta m-a ajutat să iau această decizie şi să fac pasul acesta.

Mă bucur să fiu aici. Sper ca suporterii să mă accepte şi să ne susţină necondiţionat. Vom face tot ceea ce ţine de noi să ne îndeplinim obiectivele” - Răzvan Oaidă.

Născut la Petroşani, Răzvan a făcut ultimii ani de juniorat în Anglia, la Wolves, dar şi la Brescia, în Italia, de unde a revenit în ţară.

După două sezoane la FC Botoșani, Oaidă a fost cumpărat de FCSB, pentru 700.000 de euro, unde a evoluat în ultimii patru ani.

De asemenea, mijlocaşul central a evoluat pentru naţionalele de junior şi tineret ale României, de la U17 până la U21, scrie Rapid.