Unii dintre experții din marketing au avertizat: Emma Răducanu este o adevărată mină de aur pentru firmele importante, iar sportiva care reprezintă Marea Britanie a anunțat deja semnarea primului angajament important de după câștigarea US Openului.

Emma Raducanu, pe coperta VogueFoto: vogue.com

Este noua senzație din tenisul mondial, iar cucerirea US Openului după ce a venit din calificări i-a adus recunoașterea mondială.

Emma Răducanu a anunțat, la doar câteva zile după triumful special de la New York, semnarea unui prim contract cu un sponsor important.

Pe contul personal de Instagram, Emma a precizat că a devenit noul ambasador al Tiffany & Co, nume foarte important în industria bijuteriilor.

The Mail on Sunday anunțase de altfel cu doar câteva zile în urmă că Emma va semna cu Tiffany un contract de şapte cifre.

Alte mărci globale din domeniile modei, producţiei de automobile şi comercializării produselor de înfrumuseţare care doresc parteneriate cu noua vedetă a tenisului feminin sunt marca japoneză de îmbrăcăminte Uniqlo, Aston Martin, Chanel şi Lacoste.

Emma Răducanu s-a născut în Toronto, Canada, dintr-un tată român şi o mamă chineză, a crescut în Kent, Marea Britanie, şi a uimit lumea tenisului la New York, unde a câştigat US Open, la 18 ani.

De știut:

În urma câștigării trofeului pe Arthur Ashe, Emma s-a ales cu un cec în valoare de 2.5 milioane de dolari.

Sportiva este reprezentată de IMG, un gigant în domeniul impresariatului sportiv. Max Eisenbud, vicepreşedintele IMG, cel care a fost în spatele profitabilelor contracte de sponsorizare ale rusoaicei Maria Sharapova şi chinezoaicei Li Na, se ocupă personal de viitorul financiar al Emmei.

Sportiva cu cele mai mari câştiguri din lume este în prezent japoneza Naomi Osaka, care a obţinut 55 milioane de dolari doar în ultimul an, de la 20 de mărci, printre care Nike, Mastercard, Yonex, Louis Vuitton, Levi's, Nissan, Tag Heuer, Beats şi Panasonic, plus încă 5 milioane de dolari din premii.

Citește și: