Meciul dintre Stefanos Tsitsipas și Diego Schwartzman a fost întrerupt, după ce un protestatar a pătruns pe teren și și-a dat foc. Momentul a avut loc în O2 Arena din Londra, la competiția Laver Cup (unde Roger Federer va juca ultima partidă din carieră).

Un protestatar si-a dat foc pe teren la Laver Cup 2022Foto: Kin Cheung / AP / Profimedia

Un protestatar și-a dat foc în fața lui Roger Federer la Laver Cup 2022

Bărbatul, care purta un tricou pe care scria „Opriți avioanele private din Marea Britanie”, a alergat spre teren în timpul unui schimb de mingi la începutul setului al doilea și s-a așezat cu picioarele încrucișate lângă fileu.

Cei prezenți au rămas uimiți în momentul în care acesta și-a turnat un lichid pe brațul drept și i-a dat foc. Agenții de securitate au intervenit rapid și au stins flăcările, înainte de a-l târî pe protestatar în afara terenului.

Protestatarul în vârstă de 20 de ani, numit Kai, este membru al grupului End UK Private Jets, care susţine că „emisiile de carbon în 2022 sunt genocid”, notează Daily Mail.

*sursă video: Eurosport

*sursă foto: John Walton / PA Images / Profimedia

Stefanos Tsitsipas l-a învins pe Diego Schwartzman - Europa conduce Restul Lumii cu 2-0

Echipa Europei conduce cu 2-0 în duelul cu formația Restului Lumii din Laver Cup 2022, după ce grecul Stefanos Tsitsipas l-a învins pe argentinianul Diego Schwartzman.

Aflat pe locul 6 în clasamentul mondial, Tsitsipas s-a impus după doar o oră și 15 minute de joc în fața ocupantului poziției 17 ATP, scor 6-2, 6-1.

De știut:

  • Competiția Laver Cup 2022 poate fi urmărită în direct pe Eurosport.

Laver Cup 2022 - Vineri, 23 septembrie

Casper Ruud - Jack Sock 6-4, 5-7, 10-7

Stefanos Tsitsipas - Diego Schwartzman 6-2, 6-1

Andy Murray - Alex De Minaur

Roger Federer / Rafael Nadal - Jack Sock / Frances Tiafoe (în jurul orei 22:30).

Roger Federer și Rafael Nadal, la ultimul FEDAL din carieră

Conform programului anunțat de organizatorii de la Laver Cup, astăzi sunt programate patru meciuri, iar ultimul va fi cu adevărat special.

Roger Federer va bifa ultima prezență oficială din tenis, iar partenerul său va fi... Rafael Nadal.

Va fi ultimul FEDAL pe care fanii tenisului îl vor putea vedea în activitate, cu mențiunea că de această dacă cei doi mari rivali vor fi coechipieri.

Roger și Rafa îi vor întâlni pe Frances Tiafoe și Jack Sock într-un meci de dublu care va rămâne în memoria multora dintre fanii tenisului drept „Ultimul dans” al marelui campion Roger Federer (va începe undeva în jurul orei 22:30).

Care este formatul Laver Cup

Cele două echipe dispun de câte șase jucători. O victorie aduce un punct în prima zi de întreceri. Vor fi trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a doua zi de partide, o victorie aduce două puncte. Vor fi, de asemenea, trei meciuri de simplu și unul de dublu.

În a treia zi de meciuri, un succes va fi recompensat cu trei puncte. Un meci de dublu va fi urmat de până la trei meciuri de simplu (în funcție de scorul de pe tabelă).

Echipa care va ajunge prima la 13 puncte va fi declarată învingătoare (în total, sunt puse în joc 24 de puncte).

Niciun jucător nu poate juca mai mult de două meciuri la simplu în cele trei zile de concurs. De asemenea, patru din cei șase sportivi trebuie să evolueze și la dublu.

Roger Federer face echipă cu marii săi rivali la Laver Cup

La Laver Cup 2022 (23-25 septembrie), Roger Federer face parte din aceeași echipă cu Rafael Nadal, Novak Djokovic, Andy Murray, Casper Ruud și Stefanos Tsitsipas.

Echipa Europei se duelează în arena O2 din Londra cu Echipa Restului Lumii: Felix Auger-Aliassime, Taylor Fritz, Diego Schwartzman, Alex de Minaur, John Isner și Jack Sock.

Laver Cup, de-a lungul timpului: Europa, învingătoare de fiecare dată

Laver Cup 2017 - A avut loc în „O2 Arena” din Praga, iar Europa s-a impus cu 15-9.

Laver Cup 2018 - A avut loc în „United Center” din Chicago, iar Europa s-a impus cu 13-8.

Laver Cup 2019 - A avut loc în „Palexpo” din Geneva, iar Europa s-a impus cu 13-11.

Laver Cup 2020 - Nu s-a disputat din cauza pandemiei de Covid-19 (Roland Garros a avut loc în aceeași perioadă, iar la Laver Cup s-a renunțat în cele din urmă).

Laver Cup 2021 - A avut loc în „TD Garden” din Boston, iar Europa a avut câștig de cauză cu 14-1.