România, campioana UE după proporția tinerilor care nici nu învață, nici nu lucrează - date Eurostat

România, campioana UE după proporția tinerilor care nici nu învață, nici nu lucrează - date Eurostat
Getty

Aproape 20 la sută din tinerii români cu vârsta între 15 și 29 de ani nu urmează nicio formă de învățământ, nu sunt angajați, și nu sunt implicați în formarea profesională, relevă datele publicate vineri de Eurostat.

În România, așa-numiții NEETs (Not Engaged in Education, Employment or Training) sunt cu mult peste media UE de 11,7 la sută, și de aproape cinci ori mai mulți decât în Țările de Jos, unde proporția tinerilor fără ocupație este de doar 4,2 la sută.
Datele Eurostat arată că, în 2022, o treime dintre statele membre erau sub ţinta propusă pentru anul 2030, respectiv o proporţie a NEETs de 9%: Ţările de Jos (4,2%), Suedia (5,7%), Malta (7,2%), Luxemburg (7,4%), Danemarca (7,9%), Portugalia (8,4%), Slovenia (8,5%), Germania (8,6%) şi Irlanda (8,7%).

În majoritatea statelor membre sunt diferenţe între proporţia de NEETs în rândul tinerilor de sex feminin și masculin. Astfel, anul trecut, 13,1% dintre tinerele cu vârsta între 15 şi 29 de ani din UE erau NEETs, în timp ce în rândul tinerilor proporţia era de 10,5%.
În ambele cazuri, Ţările de Jos au cea mai mică proporţie de NEETs: 3,8% în rândul tinerilor şi 4,6% în rândul tinerelor.

În contrast, cea mai mare proporţie de NEETs în rândul tinerilor se înregistra în Italia (17,7%), iar în rândul tinerelor se înregistra în România (25,4%).

La nivelul UE, proporţia tinerilor care care nu învaţă şi nici nu lucrează a scăzut cu 1,4 puncte procentuale în 2022 comparativ cu 2021. De-a lungul ultimului deceniu, proporţia de NEETs din UE a scăzut cu 4,3 puncte procentuale, de la 16% în 2012 până la 11,7% în 2022.

Citește și
Youth Speak Forum | 89% dintre tineri cred că se pot implica mai mult, pentru un viitor mai verde
Youth Speak Forum | 89% dintre tineri cred că se pot implica mai mult, pentru un viitor mai verde
„I-a pus genunchiul pe gât cum pui la porc”. Declarația șocantă făcută de un martor în procesul polițiștilor judecați după moartea unui bărbat într-o autogară din Pitești

Cea mai mare reducere a proporţiei de NEETs între 2012 şi 2022 a fost înregistrată în Irlanda (minus 12,9 puncte procentuale), urmată de Grecia (minus 11,4 puncte procentuale), Bulgaria (minus 9,6 puncte procentuale) şi Spania (minus 9,5 puncte procentuale).

Însă există şi două state membre unde proporţia de NEETs a crescut între 2012 şi 2022: Austria (creştere de 0,9 puncte procentuale) şi România (creştere de 0,5 puncte procentuale).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ivana Knoll se pregătește de EURO 2024 în cele mai incendiare ținute! Fanii au reacționat imediat când au văzut-o așa
FOTO Ivana Knoll se pregătește de EURO 2024 în cele mai incendiare ținute! Fanii au reacționat imediat când au văzut-o așa
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Meseria de polițist nu-i mai atrage pe tineri. Concurența la școlile de subofițeri este de numai 1,4 pe loc
Meseria de polițist nu-i mai atrage pe tineri. Concurența la școlile de subofițeri este de numai 1,4 pe loc

Meseria de polițist nu-i mai atrage pe tineri pentru că, spun unii dintre ei, salariile sunt mici, iar uniforma nu mai impune prestanță.

Youth Speak Forum | 89% dintre tineri cred că se pot implica mai mult, pentru un viitor mai verde
Youth Speak Forum | 89% dintre tineri cred că se pot implica mai mult, pentru un viitor mai verde

Aproape 90 la suta dintre tineri vor să se implice mai mult în eforturile de protecția mediului, și consideră că pot avea o contribuție individuală directă asupra schimbărilor climatice.

Doi din cinci tineri ai Generaţiei Z nu se angajează în domeniul pe care l-au studiat. Ce așteptări salariale au
Doi din cinci tineri ai Generaţiei Z nu se angajează în domeniul pe care l-au studiat. Ce așteptări salariale au

Mai mult de jumătate dintre candidaţii Generaţiei Z consideră că salariile pentru nivelul lor de experienţă sunt prea mici.

Recomandări
Rusia ar putea să nu înceapă un război total cu NATO, dar Putin are un plan pentru a distruge Alianța din interior
Rusia ar putea să nu înceapă un război total cu NATO, dar Putin are un plan pentru a distruge Alianța din interior

Rusia este slăbită din cauza războiului din Ucraina și nu poate ataca NATO, dar se pare că Vladimir Putin ar avea, totuși, un plan de a distruge Alianța din interior, spun experții.

INTERVIU. Sebastian Burduja: „Am toate șansele să câștig. Nicușor Dan nu are rezultate în București”
INTERVIU. Sebastian Burduja: „Am toate șansele să câștig. Nicușor Dan nu are rezultate în București”

Sebastian Burduja, candidat PNL la Primăria Capitalei, este încrezător în șansele sale în cursa pentru șefia PMB.

Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic împotriva forţelor ucrainene
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic împotriva forţelor ucrainene

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, notează AFP.