De teama Covid-19, un cuplu s-a apucat să dezinfecteze casa. Bărbatul a murit, femeia este în stare gravă

×
Codul embed a fost copiat

Caz halucinant în Suceava, unde teama de COVID-19 și ignorarea unor informații esențiale i-au adus moartea unui bărbat de 60 de ani. Și partenera sa este în stare gravă. Anchetatorii cred că s-au intoxicat cu substanțele chimice, folosite la dezinfectare.

Cei doi s-au simțit rău, după ce au curățat casa pe care o închiriaseră, pentru vacanță. Omul s-a stins într-o oră de la internarea în spital.

Anchetatorii nu știu până în acest moment ce chimicale au folosit cei doi pentru curățarea casei, pentru că recipientele originale în care se aflau substanțele pentru curățar au fost aruncate imediat după ce aceștia s-au apucat de curățenie.

Ce au reușit să afle anchetatorii este faptul că imediat după ce s-au apucat de curățenie, cei doi au lăsat în recipiente descoperite - în niște ligheane - substanțele de curățat - chimicale extrem de puternice - apoi s-au cuclat în imediata apropiere a acestora și este foarte posibil ca în timpul nopții substanțele să fi eliberat vaporti cu care cei doi să se fi intoxicat.

De altfel, raportul medicilor legiști în cazul bărbatului arată exact acest lucru - ingerarea sau respiratea unor vapori de substanțe chimice din surse exterioare.

Citește și
În haosul pandemiei de la Suceava, parlamentarii PSD au avut prioritate la testare în fața cadrelor medicale
Fostul manager al Spitalului din Suceava, urmărit penal. Ce a făcut după apariția pandemiei
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac. Primele cuvinte ale atacatorului

Pe de altă parte, este posibil ca această tragedie să se fi produs din frica de Covid-19, dar și din dorința de a avea o locuință de vacanță curată.

Specialiștii avertizează că trebuie să citim cu atenție etichetele substanțelor pe care le folosim în gospodărie.

Spre exemplu, niciodată nu se amestecă înălbitorii, soluții pe bază de clor, cu soluțiile de curățat pe bază de amoniac, în dorința de a curăța mai bine. Dacă cele două subsanțe se combină,acest lucru duce la evaporarea unor vapori de cloramină - un gaz extrem de toxic și de periculos.

E greu deocamdată de spus ce substanțe au fost folosite și modul în care au fost folosite.

Există, așa cum se procedează potrivit legii, deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru că ancheta trebuie cumva încheiată și cei care se ocupă de această anchetă trebuie să spună din ce cauză s-a produs această tragedie, cine a folosit substanțele, cine le-a folosit pentru a se întâmpla nenorocirea aceasta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Unitate mobilă de terapie intensivă, oferită SJ Suceava. Pentru asta, Mandachi a vândut metrul de autostradă
Unitate mobilă de terapie intensivă, oferită SJ Suceava. Pentru asta, Mandachi a vândut metrul de autostradă

Spitalul Județean Suceava a primit un ajutor nesperat în lupta cu noul virus. Este vorba despre o unitate mobilă de terapie intensivă.

Fostul manager al Spitalului din Suceava, urmărit penal. Ce a făcut după apariția pandemiei
Fostul manager al Spitalului din Suceava, urmărit penal. Ce a făcut după apariția pandemiei

Fostul manager şi fostul director medical al Spitalului de Urgenţă Suceava sunt urmăriţi penal, alături de alţi doi suspecţi, pentru abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor.

Au torturat un cal, apoi au vrut să-l bată și pe cel care i-a filmat. Ce riscă agresorii, tată și fiu
Au torturat un cal, apoi au vrut să-l bată și pe cel care i-a filmat. Ce riscă agresorii, tată și fiu

Doi bărbați din județul Suceava, tată și fiu, au ajuns în arestul Poliției după ce au lovit cu bestialitate un cal și au fost filmați de un martor.

Elevă din Suceava, diagnosticată cu Covid-19. Cursurile au fost suspendate. Reacția DSP
Elevă din Suceava, diagnosticată cu Covid-19. Cursurile au fost suspendate. Reacția DSP

Cursurile de pregătire pentru examenele naţionale au fost suspendate într-o școală din Suceava, după ce o elevă de clasa a VIII-a a fost diagnosticată cu COVID-19, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, Cezar Anuţei.

Recomandări
Cel mai folosit vechicul de luptă al infanteriei NATO va fi produs și în România. Uzina care va fabrica temuta șenilată
Cel mai folosit vechicul de luptă al infanteriei NATO va fi produs și în România. Uzina care va fabrica temuta șenilată

Concernul Rheinmetall, devenit acționar majoritar la Automecanica Mediaș, a anunțat ce vehicule militare va produce în țara noastră: transportorul blindat Lynx și camioanele HX.

Șirul erorilor grave comise de ofițerii de pază în timpul atacului asupra lui Robert Fico. Ce au observat experții
Șirul erorilor grave comise de ofițerii de pază în timpul atacului asupra lui Robert Fico. Ce au observat experții

În cazul atacului asupra premierului Slovaciei, Robert Fico, experții în pază și protecție spun că cineva este foarte vinovat, dacă atacatorul a putut să tragă cinci gloanțe.

Cu bani europeni, fermierii din sudul României au cumpărat dotări smart. Stațiile lor de pompare sunt comandate prin telefon
Cu bani europeni, fermierii din sudul României au cumpărat dotări smart. Stațiile lor de pompare sunt comandate prin telefon

Cu bani europeni, fermierii din sudul țării au cumpărat dotări smart. Acestea le permit să pornească sistemele uriașe de irigații pentru terenurile lor, în timp ce sunt într-un colț îndepărtat al lumii.