Hidroelectrica a primit câștig de cauză la CJUE, în procesul cu ANRE privind exporturile de energie

Hidroelectrica
StirilePROTV

Hidroelectrica a câştigat, la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE), procesul cu Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE), după ce reglementatorul a interzis producătorilor să exporte energie electrică.

"În data de 17 septembrie a.c., Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) a dat câştig de cauză Hidroelectrica în procesul cu ANRE având ca obiect restricţiile impuse de reglementator cu privire la exporturile de energie electrică, în cauza C-648/18 (Trimitere preliminară - Piaţa internă a energiei electrice - Libera circulaţie a mărfurilor - Articolul 35 TFUE - Restricţii cantitative la export - Măsuri cu efect echivalent - Măsură naţională care impune producătorilor de energie electrică să oferteze întreaga cantitate de energie electrică disponibilă exclusiv pe o piaţă concurenţială centralizată din statul membru în cauză)", potrivit unui comunicat al companiei.

În motivarea hotărârii, Curtea a precizat că "Articolele 35 şi 36 TFUE trebuie să fie interpretate în sensul că o legislaţie naţională care, astfel cum este interpretată de autoritatea însărcinată cu aplicarea sa (ANRE), impune producătorilor naţionali de energie electrică să oferteze întreaga cantitate de energie electrică disponibilă pe platformele administrate de singurul operator al pieţei naţionale de energie electrică desemnat pentru serviciile de tranzacţionare de energie electrică constituie o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative la export, care nu este susceptibilă să fie justificată pe motive de siguranţă publică legate de siguranţa alimentării cu energie, în măsura în care o astfel de legislaţie nu este proporţională cu obiectivul urmărit".

Mai mult, CJUE a considerat că modul de interpretare al ANRE a avut efectul de a lipsi producătorii români de energie electrică care au obţinut licenţe de trading în alte state membre, ale căror pieţe de energie electrică au o funcţionare cuplată cu cea din România, de posibilitatea de a tranzacţiona bilateral energia electrică şi, dacă este cazul, de a o exporta direct pe aceste pieţe.

"Consider că s-a făcut un pas foarte important înspre normalitate şi înspre o realitate pentru care Hidroelectrica luptă de mulţi ani şi pe care o doreşte definitivă - piaţa liberă de energie. Prin liberalizare se elimină decalajele dintre preţurile de pe pieţele din România şi cele din alte state membre, principalul beneficiar al acestui preţ corect fiind, în cele din urmă clientul. Tendinţa şi dorinţa europeană se îndreaptă către comerţ liber intra-comunitar, cu restricţii minime, fără intervenţii arbitrare de natură să distorsioneze fluxul economic natural. Doar piaţa liberă, privită în context incluziv - naţională, regional, europeană, este cea care garantează un preţ corect atât pentru cei care produc, cât şi pentru cei care consumă energie", a afirmat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, citat în comunicat.

Citește și
Românii trebuie să știe motivele reale ale creșterii prețurilor la energie și gaze, spune Virgil Popescu
Ministrul Energiei: Fondul Proprietatea vrea să împiedice Hidroelectrica să livreze energie populaţiei, la preţuri mici
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front

Potrivit acestuia, concurenţa între jucători, balanţa dintre cerere şi ofertă, contextul şi condiţiile de producţie sunt cele care reglează valoarea energiei şi fluxul import-export.

"Nu am înţeles niciodată intervenţiile reglementatorului asupra unui sistem care se auto-reglează. Sperăm ca astfel de distorsiuni să rămână doar o amintire neplăcută, iar producătorii, alături de ceilalţi actori ai sistemului energetic să se bucure de legislaţie predictibilă, în care succesul unei companii să fie construit pe propria performanţă şi strategie, fără teama schimbării de reguli în timpul jocului", a adăugat el.

Reprezentanţii Hidroelectrica reamintesc că, prin Legea 123/2012, producătorii de energie au fost obligaţi să vândă toată energia pe OPCOM, fiind astfel interzise de facto exporturile de energie. Restricţia a fost argumentată la acel moment pe considerente de siguranţă în alimentare, însă, în contextul unificării pieţelor, nu există justificare practică.

Decizia CJUE va fi remisă Tribunalului Bucureşti, acesta urmând să ia decizia finală în litigiul dintre Hidroelectrica şi ANRE ce se desfăşoară în România.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
Citește și...
Omul de afaceri care a recunoscut la DNA că ar fi intermediat o mită de 5 milioane de dolari pentru Elena Udrea
Omul de afaceri care a recunoscut la DNA că ar fi intermediat o mită de 5 milioane de dolari pentru Elena Udrea

Omul de afaceri Budeanu Radu Ioan a mărturisit oficial faptul că a intermediat o mită de 5 milioane dolari, primită de Elena Udrea în procesul "Hidroelectrica", potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Ministrul Energiei: Fondul Proprietatea vrea să împiedice Hidroelectrica să livreze energie populaţiei, la preţuri mici
Ministrul Energiei: Fondul Proprietatea vrea să împiedice Hidroelectrica să livreze energie populaţiei, la preţuri mici

Fondul Proprietatea vrea să împiedice Hidroelectrica să livreze energie clienţilor casnici, la preţuri mici, şi vrea să ţină compania captivă marilor furnizori, a scris, joi, pe Facebook, Virgil Popescu.

Sistemul energetic, jefuit cu complicitatea politicienilor. Dezastrul de la Vidraru
Sistemul energetic, jefuit cu complicitatea politicienilor. Dezastrul de la Vidraru

JAF. ŞI DE LA CAPĂT, partea a III-a. Momentul 1989 a găsit harta hidroenergetica românească întinsă în 31 de judeţe, cu cea mai ieftină energie electrică din Estul Europei. În ultimii ani a fost pusă în funcţiune o singură hidrocentrală.

Recomandări
Care este salariul unui europarlamentar. Diurna zilnică este de 350 de euro
Care este salariul unui europarlamentar. Diurna zilnică este de 350 de euro

La alegerile din 9 iunie, România își va vota primarii și europarlamentarii. 542 de candidați se luptă pentru cele 33 de posturi de la Bruxelles.  

Cât de greu este pentru un fermier român să obțină fonduri europene. Fermele cu certificat BIO au cele mai mari avantaje
Cât de greu este pentru un fermier român să obțină fonduri europene. Fermele cu certificat BIO au cele mai mari avantaje

”Fonduri UE pompate în agricultură”, PARTEA a II-a. Fermierii români trebuie să își ia consultanți buni ca să poată accesa fondurile europene. Depind de aceste sume, pentru că, prin activitatea lor, nu sunt eligibili în fața băncilor.    

De ce nava cargo care a scufundat un alt vapor în larg de Sf. Gheorghe a plecat imediat de la locul accidentului
De ce nava cargo care a scufundat un alt vapor în larg de Sf. Gheorghe a plecat imediat de la locul accidentului

Nava care s-a scufundat sâmbătă la 50 de kilometri în larg de Sfântu Gheorghe a fost lovită chiar de ambarcațiunea care a ajutat la salvarea echipajului.