Prima „victimă” după ancheta Recorder. Lazăr Neacșu, demis din PSD şi din funcţia de consilier general

neacsu lazar, psd, recorder
youtube.com

Organizaţia PSD Bucureşti anunţă demisia lui Lazăr Neacșu din partid şi din funcţia deţinută în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Consilierul PSD apare în ancheta Recorder privind fondurile publice alocate bisericilor.

Organizaţia PSD Bucureşti şi organizaţia PSD sector 4 anunţă că dl Neacşu Lazăr şi-a prezentat în această dimineaţă demisia din Partidul Social Democrat şi din calitatea de consilier general PSD din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a transmis filiala PSD, prin intermediul unui comunicat de presă, citat de News.ro.

Potrivit jurnaliştilor de la Recorder, Lazăr Neacşu este la al doilea mandat de membru în CGMB, din partea PSD şi, înainte de politică, a avut afaceri în construcţii, el fiind indicat de sursele jurnaliştilor ca un ”agent de influenţă a Bisericii, care trage sfori pentru obţinerea de fonduri din fondurile locale.

Acesta le spune celor de la Recorder cum a intrat în politică.

”În 2016 nu am avut ce face, şi l-am intrebat pe Marele Alb: >< >. El m-a sfătuit. Şi asa a fost, n-a câştigat PSD în toată ţara? Da. Normal, că-i securist. Normal, că-i securist. E de-al lor, nu? E cel mai informat om, ca şi Papa”, spune Neacsu în înregistrarea Recorder.

Citește și
PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Oficial, B.O.R. susține campania de vaccinare anti Covid-19, însă ÎPS Daniel nu s-a vaccinat
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Cei de la Recorder au prezentat, la capătul a opt luni de documentare, ”o reţea secretă în care oameni de afaceri, politicieni şi prelaţi de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcţia şi reabilitarea de biserici din bani publici”.

”Toată acestea reţea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb”, mai spun jurnaliştii.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Investigație Recorder: „Clanul Marelui Alb”. Sistemul prin care BOR construiește biserici din bani publici
Investigație Recorder: „Clanul Marelui Alb”. Sistemul prin care BOR construiește biserici din bani publici

Jurnaliștii de la Recorder au publicat primul episod al investigației despre mecanismul prin care Biserica Ortodoxă Română construiește biserici din bani publici.

Oficial, B.O.R. susține campania de vaccinare anti Covid-19, însă ÎPS Daniel nu s-a vaccinat
Oficial, B.O.R. susține campania de vaccinare anti Covid-19, însă ÎPS Daniel nu s-a vaccinat

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care tocmai a împlinit 70 de ani, nu s-a vaccinat împotriva Covid-19 și nici nu se știe dacă se va vaccina prea curând.

Patriarhul Daniel: Rețelele sociale trebuie folosite pentru promovarea faptelor bune, nu pentru conversații ofensatoare
Patriarhul Daniel: Rețelele sociale trebuie folosite pentru promovarea faptelor bune, nu pentru conversații ofensatoare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, afirmă că, în contextul pandemiei, platformele de socializare s-au dovedit a fi "un mijloc misionar şi pastoral foarte util".

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.