Programul Rabla 2023. De vineri încep înscrierile la Rabla Clasic şi Rabla Plus. Ce buget vor avea

rabla

Persoanele fizice şi juridice se pot înscrie în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus începând de vineri, 24 martie, transmite Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat.  

Începând din 24 martie, la ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.

De asemenea, din data de 24 martie, persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.

Persoanele juridice care doresc să participe la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Rabla Clasic) şi la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus) vor putea accesa aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de AFM, începând de joi, 23 martie 2023, doar pentru crearea conturilor de utilizator.

Conturile deja create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor AFM, rămân valabile şi pot fi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus 2023, precizează AFM.

Citește și
Achiziționarea unei mașini
Programul Rabla Clasic 2023: modificările de anul acesta, la cât ajunge prima de casare
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

„Am ajuns deja la a 19-a ediţie de derulare a Programului de stimulare a înoirii Parcului Auto naţional, Rabla Clasic fiind unul dintre cele mai longevive programe guvernamentale şi la al 8-lea an de când acordăm subvenţii pentru achiziţionarea de autovehicule electrice în cadrul Programului Rabla Plus. Consider că aceste programe contribuie la dezvoltarea unui transport mai puţin poluant şi la îmbunătăţirea calităţii aerului în aglomerările urbane. Sumele acordate, precum şi modificările ghidurilor de finanţare din acest an, sunt menite să încurajeze toate categoriile de beneficiari să-şi achiziţioneze autoturisme noi cu tehnologii nepoluante care oferă o alternativă mai ecologică, economică şi convenabilă pentru transport, în special în contextul în care se doreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a dependenţei de combustibili fosili", a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu Adrian Neculaescu.

Bugetele alocate pentru Rabla Clasic și Rabla Plus

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2023 este de 560 de milioane de lei şi pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 780 de milioane de lei.

Programele se vor desfăşura în două etape, în limita sumelor alocate, prima etapă fiind organizată în perioada 24 martie - 30 iunie 2023.

La Rabla Clasic, persoanele juridice u alocată suma de 130.000.000 lei, persoanele fizice - 235.000.000 lei, iar UAT-urile şi instituţiile publice - 27.000.000 lei.

La Rabla Plus, persoanele juridice beneficiază de un buget de 200.000.000 lei, persoanele fizice - 300.000.000 lei, iar UAT-urile şi instituţiile publice - 46.000.000 lei.

Programele vin cu o serie de modificări

În ediţia de anul acesta, programele vin cu o serie de modificări, precizează AFM. În ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate. Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 155 g CO_2/km în sistem WLTP.

La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel: ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC; ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Pentru achiziţionarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga: un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situaţia în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic este de 120 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autovehiculului nou.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanţării este de: 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat; 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate; pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 75.000 euro, cu TVA inclus.

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

Ecotichetul pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Plus este de 120 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autovehiculului nou, mai spune AFM, conform Agerpres. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Ce se întâmplă cu programele Rabla din acest an. Sute de mii de români așteaptă să-și schimbe mașinile și electrocasnicele
Ce se întâmplă cu programele Rabla din acest an. Sute de mii de români așteaptă să-și schimbe mașinile și electrocasnicele

Statul român, prin intermediul Ministerului Mediului, anunța la final de martie continuarea programelor Casa Verde, Rabla Plus și Rabla Clasic.  

Programul Rabla Clasic 2023: modificările de anul acesta, la cât ajunge prima de casare
Programul Rabla Clasic 2023: modificările de anul acesta, la cât ajunge prima de casare

Vești bune pentru cei care vor să-și cumpere o mașină nouă prin Programul Rabla Clasic. În 2023, statul va acorda o sumă mai mare de bani pentru prima de casare.

Programul Rabla Local începe în martie. Câți bani se vor primi pentru o mașină casată
Programul Rabla Local începe în martie. Câți bani se vor primi pentru o mașină casată

Amânat de mai multe ori din lipsă de fonduri, programul Rabla Local începe, totuși, luna viitoare, anunță autoritățile. Cei care doresc pot scăpa de mașinile vechi fără să fie obligați să cumpere altele noi.

Programul Rabla 2023 va fi lansat „foarte probabil” la începutul lunii februarie. Bugetul va fi mai mare decât anul trecut
Programul Rabla 2023 va fi lansat „foarte probabil” la începutul lunii februarie. Bugetul va fi mai mare decât anul trecut

Programul Rabla va fi lansat foarte probabil la începutul lunii februarie şi va avea un buget mai mare decât cel de anul trecut, a spus, joi, Dan Vardie, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Noul program Rabla pentru autoturisme va viza companiile private. Anunțul făcut de ministrul Mediului
Noul program Rabla pentru autoturisme va viza companiile private. Anunțul făcut de ministrul Mediului

Anul acesta vom avea un nou program Rabla. Se adresează companiilor private, cum ar fi cele de taximetrie sau firmelor de curierat care și-ar putea schimba întreaga flotă cu mașini electrice.

Recomandări
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.