Grupul Renault vrea să se reorganizeze în jurul a patru mărci. Dacia este una dintre ele

Ministrul Economiei: Dacia și Ford vor reporni producția de autovehicule pe 4 mai
Inquam/ Adel Al-Haddad

Producătorul auto francez Renault a anunţat joi un plan destinat reorganizării grupului în jurul mărcilor sale, şi nu în funcţie de zone geografice, pe care le va regrupa în patru unităţi de business: Renault, Dacia, Alpine şi New Mobility.

Potrivit Renault, acest proiect vizează crearea unei structuri organizaţionale mai simple şi mai orientate spre rezultate, dar care să întărească coeziunea, motivaţia şi sentimentul de apartenenţă al echipelor grupate pe mărci.

"Compania trebuie să facă trecerea de la o căutare a volumelor la o căutare de valoare şi profitabilitate. Organizarea în jurul a patru mărci puternice va permite lucrul într-un mod mai simplu, mai orientat spre pieţe şi spre consumatori, în căutarea celui mai bun rezultat posibil. Acest lucru este esenţial pentru revenirea grupului", a declarat noul director general de la Groupe Renault, Luca de Meo, potrivit Agerpres.

În cadrul acestui proiect, procesul de reflecţie cu privire la crearea, organizarea şi implementarea noilor unităţi de business va fi pilotat de Luca de Meo, CEO-ul grupului pentru Renault, Denis Le Vot pentru Dacia, Cyril Abiteboul pentru Alpine şi Clotilde Delbos pentru New mobilities.

Renault precizează că, imediat ce va fi finalizat, planul de reorganizare va fi comunicat şi reprezentanţilor angajaţilor.

Citește și
Dacia Spring: Design îndrăzneț pentru cea mai ieftină mașină electrică din Europa
Dacia Spring: Design îndrăzneț pentru cea mai ieftină mașină electrică din Europa
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front

Constructor de automobile din 1898, Grupul Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
Citește și...
Proiectele de infrastructură extrem de importante pentru industria românească sunt în impas
Proiectele de infrastructură extrem de importante pentru industria românească sunt în impas

Proiectele de infrastructură extrem de importante pentru industria românească se urnesc foarte greu.

Dacia Spring: Design îndrăzneț pentru cea mai ieftină mașină electrică din Europa
Dacia Spring: Design îndrăzneț pentru cea mai ieftină mașină electrică din Europa

Dacă James May ar prezenta Top Gear în loc de The Grand Tour, ar fi foarte entuziasmat de producătorul român al hatchback-ului subcompact Spring.

Angajați ai uzinei Dacia, confirmați cu coronavirus. Prefect: Sunt puține persoane infectate
Angajați ai uzinei Dacia, confirmați cu coronavirus. Prefect: Sunt puține persoane infectate

Prefectul Judeţului Argeş, Emanuel Soare, afirmă că numărul cazurilor de COVID-19 înregistrate la Uzinele Dacia de la Mioveni nu este îngrijorător.

GALERIE FOTO. Poliţia Română cumpără peste 6.700 de maşini Dacia
GALERIE FOTO. Poliţia Română cumpără peste 6.700 de maşini Dacia

Poliţia Română va primi, până la finalul lunii septembrie, peste 6.700 de autovehicule produse de Dacia Renault, fiind vorba în mare parte de  Logan şi Duster. Este cea mai mare achiziție de autospeciale din istoria Ministerului Afacerilor Interne.

Recomandări
Care este salariul unui europarlamentar. Diurna zilnică este de 350 de euro
Care este salariul unui europarlamentar. Diurna zilnică este de 350 de euro

La alegerile din 9 iunie, România își va vota primarii și europarlamentarii. 542 de candidați se luptă pentru cele 33 de posturi de la Bruxelles.  

Cât de greu este pentru un fermier român să obțină fonduri europene. Fermele cu certificat BIO au cele mai mari avantaje
Cât de greu este pentru un fermier român să obțină fonduri europene. Fermele cu certificat BIO au cele mai mari avantaje

”Fonduri UE pompate în agricultură”, PARTEA a II-a. Fermierii români trebuie să își ia consultanți buni ca să poată accesa fondurile europene. Depind de aceste sume, pentru că, prin activitatea lor, nu sunt eligibili în fața băncilor.    

De ce nava cargo care a scufundat un alt vapor în larg de Sf. Gheorghe a plecat imediat de la locul accidentului
De ce nava cargo care a scufundat un alt vapor în larg de Sf. Gheorghe a plecat imediat de la locul accidentului

Nava care s-a scufundat sâmbătă la 50 de kilometri în larg de Sfântu Gheorghe a fost lovită chiar de ambarcațiunea care a ajutat la salvarea echipajului.