Ministrul Finanţelor : Avem cea mai stabilă economie din regiune. Încheiem anul cu o creştere care va depăşi 5%

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu
Inquam

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a afirmat că România are cea mai stabilă economie din regiune, iar acest an se încheie cu o creştere care va depăşi 5% şi anul 2023 va fi unul al reformelor, investiţiilor şi sprijinirii categoriilor vulnerabile.

 

„Dragi români, În cel mai complicat an din perspectivă economică de după cel de-al doilea război mondial permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru solidaritatea, încrederea şi înţelegerea de care aţi dat dovadă în această perioadă care a afectat puternic (cel puţin din perspectiva inflaţiei ridicate) nu numai mediul socio-economic naţional dar şi întreaga Uniune Europeană şi economia mondială. În perioadele complicate soluţiile se clădesc pe şapte piloni : curaj, raţiune, stabilitate, securitate, protecţie, solidaritate şi susţinere. Asta am făcut, asta vom face! De multe ori, am tăcut şi am făcut! Pentru că România s-a săturat de vorbe! România are, a avut şi va avea nevoie de fapte! Parteneriatul pe care l-am construit cu mediul socio-economic a confirmat diferenţa între a vorbi şi a face! Dincolo de îngrijorările generate de efectele agresiunii ruseşti în Ucraina, am trecut împreună prin încercările acestui an, încercări care nu au fost deloc uşoare”, a scris Adrian Câciu, sămbătă pe Facebook, conform News.ro.

El a făcut o trecere în revistă şi a rezultatelor economice din acest an.

„Peste 80% din voi aţi participat la acest efort, dincolo de simpatiile sau antipatiile politice, iar rezultatele se văd:
1. Suntem unul dintre cei mai importanţi furnizorri de securitate regională şi europeană. Nu voi detalia în elemente de cost sau de efort, acestea sunt necesare pentru atingerea acestui obiectiv, dar pot spune, cu atât mai mult, că decizia de la ultimul Consiliu JAI aduce frustrare şi sentiment de nedreptate în rândul tuturor, mai ales în contextul în care solidaritatea şi unitatea ar trebui să fie cheia rezolvării problemelor actuale.

2. Avem cea mai stabilă economie din regiune (în contextul în care pieţele financiare au manifestat o volatilitate care nu a mai fost înregistrată de la criza din 2008) şi închidem anul 2022 cu o creştere economică ce va depăşi 5%, un răspuns eficient al economiei şi Guvernului la presiunile pe cost manifestate de inflaţie şi dobânzi. Am reușit să refacem potențialul economic și să stabilizăm economia. Economia românească produce cu 214 miliarde lei mai mult decât în anul 2021. Este un plus major, de 44 miliarde euro, iar anul 2022 va constitui anul în care numărul companiilor nou înregistrate va depăşi pragul de 150.000, în timp ce numărul insolvenţelor se menţine departe de maxime, fiind apropiat de nivelurile minime din ultimii 12 ani.
3. Avem stabilitate politică. Un an greu, încercat de frământări inevitabile având în vedere diferenţele doctrinare ale coaliţiei de guvernare a fost trecut cu brio deoarece Raţiunea şi responsabilitatea faţă de români au fost şi sunt mai importante. Acesta este, în fapt, rolul clasei politice ca, mai ales în situaţii complicate, să îşi aducă aminte că îi reprezintă pe români şi că principala datorie a politicienilor este să îşi protejeze cetăţenii şi patria.

Citește și
pensie
Ministrul Muncii: ”Nicio pensie nu va mai depăși venitul în calcul”. Ce pensii vor avea magistrații
„Va fi o perioadă îngrozitoare în Ucraina și pentru Occident”. Avertismentul unui general despre războiul din Ucraina

4. Avem un parteneriat solid Guvern - mediul socio-economic. Acest partenariat a stat la baza majorităţii măsurilor luate pentru România. Efortul guvernamental realizat în baza acestui parteneriat a depăşit 10,7% din PIB, 149 miliarde lei (6% sprijin direct catre economie şi cetăţeni, respectiv 83,8 miliarde lei în valori nominale şi 4,7% sprijin indirect prin credit fiscal, respectiv 65,2 miliarde lei în valori nominale) şi a fost consolidat de efortul antreprenorial manifestat în consolidarea activităţilor economice, creşterea valorii adăugate brute şi a ocupării forţei de muncă. Aş încheia acest scurt bilanţ cu precizarea că efortul făcut a fost necesar, este la un nivel foarte bun dar a fost centrat în jurul principiilor de stabilizare şi compensare, tinând cont de spaţiul fiscal extrem de redus provenit din derapajele politicilor anterioare care au creat deficite imense, greu de surmontat, creând presiuni suplimentare în context negativ manifest”, a arătat Căciu.

Ministrul Finanţelor a prezentat şi planurile sale şi ale Guvernului pentru anul viitor, care vor avea la bază acţiuni de reformă, investiţii şi susţinere a categoriilor vulnerabile.

„Cum va fi anul 2023? Un an care se construieşte pe aceleaşi elemente de susţinere, încredere, solidaritate, echilibru şi stabilitate. Un an dificil, marcat în continuare de puseul inflaţionist (chiar dacă inflaţia va intra într-o zonă de temperare şi chiar reducere - dar pentru asta este nevoie în continuare de o luptă continuă care se va manifesta pe întregul an 2023), complicat din punct de vedere economic şi marcat de încetiniri vizibile ale economiilor puternice care vor afecta inclusiv economiile emergente precum a României, un an în care diferenţa va fi făcută de folosirea la maxim a instrumentelor de politică publică direcţionate pe trei paliere: reforme, investiţii şi susţinere a categoriilor vulnerabile”, a explicat ministrul PSD.
Acesta a mai spus că „efortul guvernamental stabilit prin măsurile de politică fiscal-bugetară va depăşi 14,7% din PIB (228 miliarde lei), din care creditul fiscal (canalul indirect) reprezintă 4,9% din PIB, iar măsurile pentru economie şi protejarea categoriilor vulnerabile însumează 9,8% din PIB”.

„Va fi un al investiţiilor, cu un program curajos de 7,2% din PIB (112 miliarde lei) şi al programelor guvernamentale destinate economiei. Trebuie să investim masiv în firmele româneşti pentru ca economia noastră să fie una centrată pe producţia de bunuri cu valoare adăugată mare! Este esenţial să reducem dependenţa de lanţurile de aprovizionare globale şi regionale! Doar dacă punem în prim-plan productivismul economic, mizând accelerat pe producţia internă, putem spera ca România viitorului să nu mai fie bazată pe o economie de consum. Avem nevoie de reforme susţinute în educaţie, sănătate, economie şi administraţie, trebuie redusă sărăcia sub toate formele sale iar accentul trebuie pus pe cel mai important element de capital al unei naţiuni: capitalul uman”, a ccompletat Câciu.
El a amintit şi despre continuarea reformelor în sistemul asigurărilor sociale, soluţionarea inegalităţii salariale, creşterea competitivităţii şi contracararea inflaţiei.

„Avem în continuare de avansat cu o serie de reforme, printre care: reforma sistemului de asigurări sociale, de rezolvat inegalităţile salariale, de crescut competitivitatea şi revigorat exporturile, de contracarat creşterea inflaţiei, şi multe altele. Şi cred că cel mai important, pe termen scurt, având în vedere contextul, trebuie să gândim şi să acţionăm pentru protejarea categoriilor vulnerabile. Toate aceste măsuri, care caută să compenseze creşterea inflaţiei, să protejeze locurile de muncă şi să ajute companiile româneşti să treacă de această perioadă complicată, reprezintă priorităţi pentru Guvernul României Toate acestea vor fi făcute împreună! De aceea, sunt convins că prin solidaritate şi empatie faţă de cei defavorizaţi şi, mai ales, susţinând prin programe de sprijin toţi angajaţii şi companiile care produc în România, vom reuşi să depăşim această perioadă complicată. În final, dincolo de a vă mulţumi încă o dată, vă doresc să aveţi un an 2023 mai bun şi cu multe realizări şi vă îndemn să privim cu încredere şi solidar viitorul! Îl realizăm împreună! La mulţi ani!”, a conchis Adrian Câciu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Farul - Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe! Cum a reacționat Hagi
NEWS ALERT Farul - Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe! Cum a reacționat Hagi
Citește și...
Pensia şi salariul minim din Venezuela nu ajung de un kilogram de carne de vită. Oamenii primesc 35 de lei pe lună
Pensia şi salariul minim din Venezuela nu ajung de un kilogram de carne de vită. Oamenii primesc 35 de lei pe lună

Salariul minim pe economie şi pensiile din Venezuela, echivalentul a 7,59 dolari (35 de lei) pe lună , nu ajung pentru a cumpăra nici măcar un kilogram de carne de vită.

Ministrul Muncii: ”Nicio pensie nu va mai depăși venitul în calcul”. Ce pensii vor avea magistrații
Ministrul Muncii: ”Nicio pensie nu va mai depăși venitul în calcul”. Ce pensii vor avea magistrații

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că după aprobarea proiectul de lege care vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu nicio pensie nu va mai depăşi venitul în calcul.

Recomandări
Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii se pregătesc pentru o ofensivă
Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii se pregătesc pentru o ofensivă

Volodimir Zelenski a declarat vineri la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia Pravda.

Procesiune unică în țară. Sute de oameni au mers pe jos 10 kilometri, iar unii au purtat pe brațe o cruce uriașă
Procesiune unică în țară. Sute de oameni au mers pe jos 10 kilometri, iar unii au purtat pe brațe o cruce uriașă

Sute de oameni au participat vineri la o procesiune unică în țară. Au mers pe jos aproximativ zece kilometri, din Lupeni până în stațiunea Straja. Iar unii dintre pelerini au purtat pe brațe o cruce de sute de kilograme.

Rusia amenință Occidentul cu un răspuns dur după ce Marea Britanie a dat undă verde Ucrainei să atace teritoriul rus
Rusia amenință Occidentul cu un răspuns dur după ce Marea Britanie a dat undă verde Ucrainei să atace teritoriul rus

Kremlinul a calificat drept o escaladare directă şi periculoasă a tensiunilor din jurul conflictului din Ucraina după ce ministrul britanic de externe a spus că Ucraina ar putea folosi armele britanice împotriva unor ţinte din interiorul Rusiei.