Inundaţii în Libia. Patru membri ai unei echipe de salvare din Grecia au murit într-un accident rutier

Derna, Libia
Agerpres

Patru membri ai unei echipe de salvatori din Grecia au murit duminică într-un accident rutier în Libia, la scurt timp după ce au sosit pentru a lua parte la operaţiunile de căutare şi salvare ca urmare a inundaţiilor devastatoare.

„Accidentul îngrozitor" a avut loc în timp ce echipa greacă se îndrepta de la Benghazi spre Derna, a declarat ministrul Sănătăţii pentru estul Libiei, Othman Abdeljalil, într-o conferinţă de presă în oraşul afectat de inundaţii, scrie AFP, potrivit News.ro.

Într-un comunicat emis duminică seara, statul major al armatei greceşti a oferit un bilanţ uşor diferit: trei morţi şi doi dispăruţi. Statul major general confirmase iniţial că o echipă de salvatori trimisă în Libia de Ministerul Apărării a fost implicată într-un accident rutier, dar menţionase doar "răni minore" printre membrii săi.

Un bilanţ neclar

„Echipa era formată din 19 membri. Patru dintre ei au murit, iar ceilalţi cincisprezece au fost răniţi. Opt sunt în stare stabilă, iar ceilalţi şapte sunt în stare critică", a declarat ministrul libian. Accidentul s-a produs când vehiculul echipei greceşti s-a ciocnit cu o maşină care transporta o familie libiană, ucigând trei dintre membrii acesteia şi rănind grav alţi doi, a adăugat ministrul.

La Atena, statul major al armatei greceşti a confirmat că o echipă de salvare trimisă în Libia de Ministerul Apărării a fost implicată într-un accident rutier, dar s-a limitat la a menţiona "răni minore" în rândul membrilor săi. "O operaţiune este în curs de desfăşurare pentru a repatria acest personal din Benghazi", au precizat autorităţile elene, care au anunţat că un avion C-130 al armatei greceşti cu o echipă medicală la bord a fost trimis în Libia în acest scop.

Citește și
Derna, Libia
Bilanţul victimelor inundaţiilor devastatoare produse în Libia a urcat la aproape 11.300 de morţi
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dispariția suspectă a rivalei Simonei Halep: o nouă acuzație incredibilă primită sportiva retrasă peste noapte din tenis
FOTO Dispariția suspectă a rivalei Simonei Halep: o nouă acuzație incredibilă primită sportiva retrasă peste noapte din tenis
Citește și...
Inundaţiile din Libia au distrus cel puţin 891 de clădiri din oraşul portuar Derna
Inundaţiile din Libia au distrus cel puţin 891 de clădiri din oraşul portuar Derna

Inundaţiile au distrus complet cel puţin 891 de clădiri din oraşul port Derna din Libia, conform informaţiilor prezentate duminică de presa libiană, transmite Reuters.

Bilanţul victimelor inundaţiilor devastatoare produse în Libia a urcat la aproape 11.300 de morţi
Bilanţul victimelor inundaţiilor devastatoare produse în Libia a urcat la aproape 11.300 de morţi

Bilanţul victimelor inundaţiilor devastatoare produse în Libia a urcat la aproape 11.300 de morţi doar în cel mai puternic lovit oraş, Darna, conform unui anunţ făcut de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.

 

Ce este un ”medicane”, fenomenul meteorologic extrem de rar care a produs apocalipsa din Libia
Ce este un ”medicane”, fenomenul meteorologic extrem de rar care a produs apocalipsa din Libia

Inundaţiile fulgerătoare care au ucis mii de persoane în Libia în această săptămână s-au produs în urma unui "medicane", un fenomen meteorologic rar, dar distructiv, despre care oamenii de ştiinţă cred că se va intensifica într-o lume în încălzire.

 

Avertismentul organizațiilor umanitare după inundațiile din Libia: un risc tot mai mare de răspândire a bolilor
Avertismentul organizațiilor umanitare după inundațiile din Libia: un risc tot mai mare de răspândire a bolilor

Organizaţiile umanitare au avertizat cu privire la riscul tot mai mare de răspândire a bolilor după inundaţiile soldate cu mii de morţi şi dispăruţi în Libia, unde speranţele de a găsi supravieţuitori au continuat să scadă, la şase zile de la catastrofă.

România trimite 55 de tone de bunuri în Libia, țară în care peste 11.000 de oameni au fost uciși de inundații. FOTO
România trimite 55 de tone de bunuri în Libia, țară în care peste 11.000 de oameni au fost uciși de inundații. FOTO

Forțele Aeriene Române transportă în Libia un total de 55 de tone de bunuri, constând în produse alimentare și articole pentru adăpostire.

Recomandări
Reacții din Israel după ce CPI a cerut mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu, pentru crime de război
Reacții din Israel după ce CPI a cerut mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu, pentru crime de război

Procuratura Curții Penale Internaționale a declarat luni că a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, ministrul israelian al Apărării și trei lideri Hamas pentru presupuse crime de război.

Armata Română recrutează mii de rezerviști voluntari. Ce beneficii au cei care urmează serviciul militar
Armata Română recrutează mii de rezerviști voluntari. Ce beneficii au cei care urmează serviciul militar

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

 

Ce se va întâmpla în Iran, după moartea președintelui. „Liderul suprem nu mai deține puterea absolută”
Ce se va întâmpla în Iran, după moartea președintelui. „Liderul suprem nu mai deține puterea absolută”

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, “nu mai deține puterea absolută în țară”, iar dacă poporul va vota pentru un președinte mai moderat, acesta va fi obligat să accepte rezultatul votului.