Motivul extrădării lui Cristian Rizea: Ar fi desfăşurat acţiuni îndreptate spre schimbarea regimului din Republica Moldova

Fostul deputat PSD Cristian Rizea ar fi obținut ilegal cetățenia R. Moldova. Răspunsul autorităților
Inquam/ Octav Ganea

Publicaţia din Republica Moldova Newsmaker prezintă un document care arată motivul pentru care ar fi fost extrădat din Republica Moldova ex-deputatul român Cristian Rizea.

Potrivit actului citat de jurnaliştii moldoveni, Rizea ar fi pregătit şi desfăşurat „acţiuni îndreptate spre schimbarea prin violenţă a regimului constituţional, subminarea sau suprimarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării”, arată sursa citată.

”Pe reţelele de socializare a fost publicat un document pe baza căruia ar fi fost extrădat din Republica Moldova ex-deputatul român Cristian Rizea. Potrivit actului, Rizea ar fi pregătit şi desfăşurat „acţiuni îndreptate spre schimbarea prin violenţă a regimului constituţional, subminarea sau suprimarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării”, scrie Newsmaker.md.

”Conform constatărilor organelor abilitate să asigure securitatea statului, s-a stabilit că cetăţeanul României, Rizea Cristian, născut la 12.04.1969, pregăteşte şi desfăşoară acţiuni îndreptate spre schimbarea prin violenţă a regimului constituţional, subminarea sau suprimarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, activităţi cu elemente de factură criminală, acţiuni calificate ca pericol deosebit pentru securitatea statului”, se arată în document.

Totodată, se precizează în documentul publicat, că „menţionatul încalcă în mod flagrant şi sistematic prevederile Codului contravenţional, prezentând pericol pentru ordinea şi securitatea publică”.

Citește și
Ramzan Kadîrov vrea ca un stat NATO să fie atacat de Rusia cu rachete hipersonice Kinzhal: „Este neapărat necesar!”

”În acelaşi timp, în privinţa acestuia sunt iniţiate mai multe acţiuni civile pentru imixtiunea în viaţa personală a persoanelor şi lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale”, se mai arată în documentul care ar fi fost semnat de directorul Inspectoratului General pentru Migraţie Mihail Vodă.

Potrivit publicaţiei, fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

”Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare”, arată publicaţia.

”Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova. Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. „Declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică”, declarau reprezentanţii Inspectoratului General pentru Migraţie. În aceeaşi zi, autorităţile române au anunţat că Rizea urmează să fie încarcerat”, se mai precizează în articol.

Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui, unde va rămâne pe durata perioadei de acomodare – carantina, cum este denumită oficial – timp în care se va finaliza procedura privind stabilirea închisorii unde va fi executată pedeapsa. Perioada de carantină în cazul persoanelor încarcerate se întinde pe durata a 21 de zile, mai scrie Newsmaker.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Texas: Un veteran condamnat pentru uciderea unui protestatar Black Live Matter primește grațiere și permisul de armă înapoi
Texas: Un veteran condamnat pentru uciderea unui protestatar Black Live Matter primește grațiere și permisul de armă înapoi

Guvernatorul republican din Texas Greg Abbott a graţiat un fost militar, Daniel Perry, în prezent în vârstă de 37 de ani, condamnat anul trecut cu privire la uciderea prin împuşcare a unui manifestant alb Black Live Matter (BLM).

Ce își amintește premierul slovac Robert Fico din timpul atacului. „A fost surprins de cât de repede s-a întâmplat totul”
Ce își amintește premierul slovac Robert Fico din timpul atacului. „A fost surprins de cât de repede s-a întâmplat totul”

Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE.

Un politician al partidului german de extremă-dreapta AfD, lovit în cap cu o scrumieră într-un bar
Un politician al partidului german de extremă-dreapta AfD, lovit în cap cu o scrumieră într-un bar

Un membru al parlamentului regional al partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost rănit după ce i-a fost aruncată în cap o scrumieră într-un bar din oraşul Schwerin din nordul Germaniei, informează DPA.

Recomandări
Ministrul adjunct de externe rus: Rusia va răspunde ”în oglindă” la orice comportament nuclear ambiguu al Occidentului
Ministrul adjunct de externe rus: Rusia va răspunde ”în oglindă” la orice comportament nuclear ambiguu al Occidentului

Rusia va răspunde cu aceeaşi monedă la orice comportament nuclear ambiguu din partea Occidentului, a declarat vineri ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov într-un amplu interviu acordat agenţiei oficiale de presă TASS, informează Reuters.

Ministerul Cercetării anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake. Procedura pas cu pas
Ministerul Cercetării anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake. Procedura pas cu pas

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat vineri lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare.

Analiză: Virusuri necunoscute, pe care nimeni nu le are în vizor, pot provoca pandemii
Analiză: Virusuri necunoscute, pe care nimeni nu le are în vizor, pot provoca pandemii

Virusuri necunoscute, pe care nimeni nu le are în vizor, pot apărea brusc şi, precum coronavirusul (SARS-CoV-2), pot declanşa pandemii majore.