Paulo Coelho a cerut scuze Franţei şi cuplului Macron pentru "isteria" lui Bolsonaro

Paulo Coelho
Twitter

Scriitorul brazilian Paulo Coelho a prezentat public scuze pentru "isteria lui Bolsonaro" împotriva Franţei, a preşedintelui Republicii şi soţiei sale, pe fondul crizei din Amazonia, potrivit The Huffington Post.

"Iertaţi-ne, iertaţi-ne de mii de ori", a scris Paulo Coelho, marţi, după insultele şi aluziile nediplomatice cu privire la Franţa şi cuplul Macron din partea preşedintelui Braziliei, Jair Bolsonaro, în contextul crizei din Amazonia.

"Acesta este un video puţin cam trist, pe care îl fac pentru a cere iertare prietenilor mei francezi pentru această criză, aş zice pentru isteria lui Bolsonaro faţă de Franţa, faţă de preşedintele Franţei, faţă de soţia preşedintelui Franţei", a declarat în franceză Paulo Coelho într-o înregistrare video publicată pe contul de Twitter, potrivit News.ro.

Numeroşi brazilieni şi-au prezentat scuze pe Twitter primei-doamne a Franţei pentru comportamentul preşedintelui lor.

Romancierul, născut în 1947, la Rio de Janeiro, este unul dintre autorii cei mai citiţi din lume, cu peste zeci de milioane de exemplare vândute din cartea "Alchimistul".

Citește și
Dispute diplomatice și tensiuni în creștere la summitul G7. Detalii care au atras atenția
Dispute diplomatice și tensiuni în creștere la summitul G7. Detalii care au atras atenția
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front

"În timp ce Amazonia arde, ei nu au niciun argument şi nu fac altceva decât să insulte, să nege, să spună orice pentru a evita să îşi asume responsabilitatea", a adăugat scriitorul, referindu-se la politicienii brazilieni.

Summitul G7 organizat la Biarritz a generat un război declarativ la distanţă între Bolsonaro şi omologul său francez pe tema incendiilor din Amazonia, declanşând una dintre cele mai grave crize diplomatice dintre cele două ţări.

Aluziile ofensatoare ale şefului statului brazilian la adresa primei doamne a Franţei, Brigitte Macron, l-au determinat pe preşedintele francez să declare în mod deschis, în faţa camerelor de filmat, că îşi doreşte ca "poporul brazilian să aibă cât mai repede un preşedinte care să se comporte la înălţime".

"Trăim un moment al tenebrelor în Brazilia, însă el va trece aşa cum şi noaptea trece (...), iar eu vă prezint scuzele mele", a adăugat scriitorul.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
Citește și...
Brazilia refuză ajutorul propus de Macron pentru a stinge incendiile din Amazonia
Brazilia refuză ajutorul propus de Macron pentru a stinge incendiile din Amazonia

Brazilia respinge ajutorul propus de statele din G7 pentru combatarea incendiilor din Amazonia, a anunţat şeful de cabinet al preşedintelui Jair Bolsonaro, potriivit AFP.

Dispute diplomatice și tensiuni în creștere la summitul G7. Detalii care au atras atenția
Dispute diplomatice și tensiuni în creștere la summitul G7. Detalii care au atras atenția

Situaţia din Amazon a deturnat şi agenda summitului G7. Şefii de stat şi de guvern au anunţat sprijin financiar şi logistic pentru ţările afectate.

Reacția furioasă a lui Macron, după ce președintele Braziliei i-a insultat soția
Reacția furioasă a lui Macron, după ce președintele Braziliei i-a insultat soția

Liderii Braziliei şi Franţei au, de câteva zile, o dispută publică ce a ajuns până într-acolo încât Jair Bolsonaro a publicat o fotografie cu Brigitte Macron, legat de care a făcut comentarii „sexiste” şi „lipsite de respect”.

Brazilienii cer demiterea și arestarea preşedintelui pentru incendiile din Amazonia
Brazilienii cer demiterea și arestarea preşedintelui pentru incendiile din Amazonia

În fața furiei internaționale în privința incendiilor care ard în pădurea amazoniană, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a trimis armata să lupte cu focul, alături de pompieri.

Preşedintele Braziliei vrea să trimită armata pentru a stinge incendiile de pe Amazon
Preşedintele Braziliei vrea să trimită armata pentru a stinge incendiile de pe Amazon

În faţa presiunii globale, preşedintele Bolsonaro ia în calcul trimiterea armatei pentru a stinge incendiile din pădurea amazoniană.

Recomandări
Elicopterul care îl transporta pe președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a „aterizat forțat”. Soarta liderului este incertă
Elicopterul care îl transporta pe președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a „aterizat forțat”. Soarta liderului este incertă

Salvatorii din Iran încearcă să ajungă la un elicopter implicat într-un ”incident” în timp ce călătorea cu un un grup de persoane între care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, a informat duminică televiziunea de stat iraniană.

Transformarea industrială a României: Depozitele aproape de București, noul hub european
Transformarea industrială a României: Depozitele aproape de București, noul hub european

Într-una dintre halele închiriate de o companie austriacă, lângă București, milioane de pachete cu haine și încălțăminte sunt depozitate, urmând ca, atunci când sunt comandate de clienții români, dar și străini, să plece direct spre ei.

 

Întâlnirea dintre Xi și Putin, „o ameninţare pentru democraţie”. Occidentul, îngrijorat după vizita liderului rus la Beijing
Întâlnirea dintre Xi și Putin, „o ameninţare pentru democraţie”. Occidentul, îngrijorat după vizita liderului rus la Beijing

Ministrul britanic al Apărării a declarat că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei.