Silvio Berlusconi este internat la terapie intensivă. Ce s-a întâmplat cu fostul premier italian

silvio berlusconi
Shutterstock

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, a fost internat la terapie intensivă pentru o problemă cardiacă.

Silvio Berlusconi se află într-o unitate de chirurgie cardiacă la spitalul San Raffaele din Milano, a precizat această sursă, confirmând informaţii apărute în media italiene, conform AFP şi Reuters.

Potrivit agenţiei de presă ANSA, Berlusconi a fost spitalizat în dimineaţa zilei de miercuri "pentru probleme cardiovasculare", iar starea lui ar fi "în prezent stabilă".

Silvio Berlusconi, al cărui partid Forza Italia face parte din coaliţia ce susţine guvernul condus de Giorgia Meloni, şi-a înmulţit în ultimul timp internările în spital, precedenta fiind săptămâna trecută pentru examinări de control.

În aprilie 2021, a fost spitalizat mai mult de trei săptămâni, pentru "sechele (cauzate) de COVID-19" pe care l-a contractat în septembrie 2020.

Citește și
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front

Silvio Berlusconi suferise o operaţie dificilă pe cord deschis în 2016, apoi o operaţie pentru ocluzie intestinală, în primăvara lui 2019.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dispariția suspectă a rivalei Simonei Halep: o nouă acuzație incredibilă primită sportiva retrasă peste noapte din tenis
FOTO Dispariția suspectă a rivalei Simonei Halep: o nouă acuzație incredibilă primită sportiva retrasă peste noapte din tenis
Citește și...
A luat premiul Ig Nobel pentru cele mai trăsnite invenții, dar va fi produsă în serie. Ce face lingura electrică
A luat premiul Ig Nobel pentru cele mai trăsnite invenții, dar va fi produsă în serie. Ce face lingura electrică

Gigantul japonez din sectorul băuturilor Kirin Holdings va începe să comercializeze o lingură electrificată despre care cercetătorii susţin că poate promova o alimentaţie mai sănătoasă, îmbunătăţind gusturile sărate fără a utiliza sodiu suplimentar.

Dmitri Medvedev: Zelenski este o ţintă militară legitimă pentru Rusia. Pentru noi, el este deja un criminal de război
Dmitri Medvedev: Zelenski este o ţintă militară legitimă pentru Rusia. Pentru noi, el este deja un criminal de război

Volodimir Zelenski, în calitate de şef al unui regim ostil, este o ţintă militară justificată pentru Rusia, a declarat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, într-un interviu publicat luni de TASS.

Reacții din Israel după ce CPI a cerut mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu, pentru crime de război
Reacții din Israel după ce CPI a cerut mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu, pentru crime de război

Procuratura Curții Penale Internaționale a declarat luni că a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, ministrul israelian al Apărării și trei lideri Hamas pentru presupuse crime de război.

Recomandări

Armata Română recrutează mii de rezerviști voluntari. Ce beneficii au cei care urmează serviciul militar
Armata Română recrutează mii de rezerviști voluntari. Ce beneficii au cei care urmează serviciul militar

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României.

Revoltă după condoleanțele trimise de UE și NATO pentru moartea președintelui iranian: ”Nu în numele meu”. ”Să vă fie rușine”
Revoltă după condoleanțele trimise de UE și NATO pentru moartea președintelui iranian: ”Nu în numele meu”. ”Să vă fie rușine”

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au exprimat "condoleanţele" UE în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, provocând reacţii de indignare pe reţelele de socializare.