PNL o cheamă pe Dăncilă la "Ora premierului", în Camera Deputaţilor, pe 4 martie

Viorica Dancila, Parlament
Agerpres

PNL declară "război total" împotriva OUG 114/2018 şi solicită audierea premierului Viorica Dăncilă în Camera Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", pe data de 4 martie, a anunţat, marţi, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

"PNL declară război total împotriva 'ordonanţei lăcomiei' Guvernului Dăncilă şi o cheamă pe Viorica Dăncilă la audieri în Parlament la 'Ora prim-ministrului'.

Am înregistrat astăzi (marţi - n.r.) solicitarea ca prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, să vină la audieri în plenul Camerei Deputaţilor, tocmai pentru că dorim să purtăm o dezbatere fundamentată care să conducă la oprirea Ordonanţei 114. Sunt mai multe formule prin care se poate ajunge la înlăturarea OUG 114 şi a efectelor acesteia. O soluţie şi cea mai la îndemână ar fi ca prim-ministrul, secondat de autorii morali ai acestei ordonanţe, domnii Dragnea şi Vâlcov, să decidă emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să anuleze 'ordonanţa lăcomiei'. Asta ar însemna voinţă politică din partea Guvernului care a decis emiterea acestei OUG, deci speranţele sunt mici. A doua variantă pe care putem să o generăm în urma audierii premierului în plenul Camerei ar fi ca această ordonanţă să treacă în procedură de urgenţă prin dezbatere şi să fie respinsă", a afirmat Turcan, la Parlament, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că PNL a propus ca premierul să vină pe 4 martie în Parlament.

"PNL consideră vital ca această ordonanţă să fie oprită, pentru că efectele se vor simţi în toate categoriile sociale, fiecare cetăţean al acestei ţări va fi obligat să plătească taxe şi impozite la nivelul maxim, fiecare cetăţean va ajunge să plătească facturi mai mari la energie electrică, gaze şi energie termică, fiecare român care are împrumuturi la bănci va ajunge să plătească mai mult pentru creditul luat şi, de asemenea, să sufere consecinţele restrângerii creditării, fiecare român va ajunge să plătească abonamente mai mari pentru tv, internet şi alte sisteme de comunicaţii, fiecare român care şi-a pus speranţa că va avea o siguranţă în privinţa pensiei pe care o va lua îşi vede năruit acest vis, întrucât ordonanţa distruge Pilonul 2 de pensii, pentru că toţi agenţii care în momentul de faţă administrează fondurile de pensii vor fi înlăturaţi şi vom ajunge la naţionalizarea banilor din Pilonul 2 de pensii", a susţinut Raluca Turcan.

Citește și
primari selfie cu Dancila
Reacţia primarilor, după ce Dăncilă le-a spus că Dragnea "a scos ţara din noroaie"
INVESTIGAȚIE. Ce au în comun Cristian Popescu Piedone și Nicușor Dan: primăriile pe care le conduc au semnat contracte de milioane de euro cu firme ai căror patroni au conexiuni cu oameni din serviciile secrete

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A semnat! Cine va fi antrenor la Steaua în sezonul următor
NEWS ALERT A semnat! Cine va fi antrenor la Steaua în sezonul următor
Citește și...
OUG care mărește alocațiile, adoptată. Dăncilă îi cere lui Iohannis să promulge bugetul
OUG care mărește alocațiile, adoptată. Dăncilă îi cere lui Iohannis să promulge bugetul

Guvernul a adoptat marți o ordonanță de urgență prin care alocațiile de stat pentru copii au fost majorate.

Reacţia primarilor, după ce Dăncilă le-a spus că Dragnea
Reacţia primarilor, după ce Dăncilă le-a spus că Dragnea "a scos ţara din noroaie"

Viorica Dancilă şi-a lăudat luni şeful de partid în faţa a sute de primari, pe care i-a anunţat oficial că ţara a scăpat de noroaie.

Premierul Dăncilă va discuta cu ministrul Toader despre revocarea procurorului Lazăr
Premierul Dăncilă va discuta cu ministrul Toader despre revocarea procurorului Lazăr

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că va avea o discuţie cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe tema revocării din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr.

Dăncilă i-a scris lui Iohannis. Premierul renunță la numirea lui Drăghici la Transporturi
Dăncilă i-a scris lui Iohannis. Premierul renunță la numirea lui Drăghici la Transporturi

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat luni că i-a trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis, referitoare la situația conducerii ministerului Transporturilor.

De ce s-a enervat Victor Ponta: ”Analfabeților! Urechiștilor! Catastrofelor!”
De ce s-a enervat Victor Ponta: ”Analfabeților! Urechiștilor! Catastrofelor!”

Fostul premier Victor Ponta s-a arătat, luni, foarte enervat de mesajul transmis de premierul Viorica Dăncilă, care a anunțat că ordonanța de urgență 114 - criticată puternic de opoziție și de mediul de afaceri - ar putea suferi modificări.

Recomandări
Momente de groază pentru 229 de pasageri, la bordul Singapore Airlines. Cum a fost posibil ca un om să moară în turbulențe
Momente de groază pentru 229 de pasageri, la bordul Singapore Airlines. Cum a fost posibil ca un om să moară în turbulențe

229 de oameni au trăit momente de groază în avionul cu care zburau către Singapore când acesta a fost lovit de turbulențe severe.  

”Va fi un război în societate, între patroni şi salariaţi”. Avertismentul dur al președintelui Consiliului Fiscal
”Va fi un război în societate, între patroni şi salariaţi”. Avertismentul dur al președintelui Consiliului Fiscal

Eforturile pentru reducerea deficitului bugetar vor duce la ”un război distribuţional în societate, cine să contribuie, cu cât? Între patroni şi salariaţi”, a declarat marți Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

Xonia vrea să dea în judecată Poliția Română, după ce testele au arătat că nu consumase cocaină, așa cum indica drugtestul
Xonia vrea să dea în judecată Poliția Română, după ce testele au arătat că nu consumase cocaină, așa cum indica drugtestul

Cântăreața Xonia, oprită de polițiști în trafic anul trecut, nu era drogată, așa cum arăta testul inițial. Aceasta este concluzia legiștilor, care au contrazis astfel drugtestul agenților de la Rutieră, care indicase un posibil consum de cocaină.