Christiane Amanpour, jurnalistă a postului de televiziune CNN, a afirmat că a refuzat să poarte un văl pentru a-l intervieva la New York pe preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ceea ce a provocat, potrivit ei, anularea întâlnirii faţă în faţă cu şeful statului iranian, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Potrivit mesajelor pe Twitter ale şefei secţiei internaţionale a CNN, un consilier al preşedintelui iranian a venit să o vadă ''la 40 de minute după ora la care interviul ar fi trebuit să înceapă'', pentru a-i spune că Ebrahim Raisi ''sugera'' ca jurnalista să poarte un văl, ''întrucât sunt lunile sfinte Mouharram şi Safar''.

Amanpour a refuzat să dea curs cererii, iar consilierul iranian i-a explicat că în aceste condiţii interviul, care urma să se desfăşoare în marja Adunării Generale a ONU, nu va avea loc.

''Interviul nu a avut loc. În contextul în care manifestaţiile continuă în Iran şi sunt ucişi oameni, ar fi fost important de vorbit cu preşedintele Raisi'', a conchis Christiane Amanpour, care a postat o fotografie cu ea în faţa unui fotoliu gol.

În ultima săptămână, iranienii au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară pentru a protesta în legătură cu moartea tinerei Mahsa Amini, petrecută în timp ce se afla în custodia poliţiei, care o reţinuse pentru că ţinuta ei nu ar fi respectat întocmai normele islamice.

Manifestaţiile s-au soldat cu 17 morţi, potrivit guvernului iranian, însă organizaţia neguvernamentală Iran Human Rights (IHR, cu sediul la Oslo) a evocat cel puţin 31 de civili ucişi în ultimele şase zile.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri