Preşedintele american, Joe Biden, a promis că nu va recunoaşte "niciodată, niciodată, niciodată" rezultatele referendumurilor "orchestrate de Rusia" în Ucraina, scrie AFP, preluat de Agerpres.

"Vreau să fiu foarte clar în acest sens: Statele Unite nu vor recunoaşte niciodată, niciodată, vreodată revendicările Rusiei asupra teritoriului suveran al Ucrainei", a afirmat preşedintele american în cursul unui summit la Washington reunind lideri ai unor insule din Oceanul Pacific.

"Aşa-zisele referendumuri au fost o parodie, o parodie absolută. Rezultatele au fost orchestrate la Moscova", a adăugat preşedintele Biden, salutând "sacrificiul" ucrainenilor pentru "a-şi salva poporul şi a menţine independenţa ţării lor".

Referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă a mai estimat că "agresiunea Rusiei în Ucraina, cu scopul de a promova ambiţiile imperiale ale lui Putin, este o încălcare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei".

Afirmaţiile preşedintelui american au fost făcute într-un moment în care Vladimir Putin urmează să oficializeze vineri la Moscova anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene, ferm denunţată de Kiev şi aliaţii săi occidentali.

Kremlinul urmează să găzduiască vineri la ora 12.00 GMT o ceremonie în care va fi oficializată anexarea regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk (est) şi Herson şi Zaporojie (sud). Vladimir Putin va ţine "un discurs substanţial" cu această ocazie, potrivit purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov.

Anterior, secretarul de stat american, Antony Blinken, a condamnat şi el aceste "referendumuri", care sunt "nici mai mult nici mai puţin decât confiscări de teritorii".

"Această parodie a referendumurilor organizate de Kremlin este doar o încercare zadarnică de a masca ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât o altă tentativă de a confisca teritorii în Ucraina", a afirmat şeful diplomaţiei de la Washington într-un comunicat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri