A început proiectarea Spitalului Regional de Urgență Cluj. Câștigătorul licitației este Asocierea 3TI Progetti Italia – Ingineria Integrata S.p.A, Aduro Impex SRL, ATI Project SRL – asociere italo-română. Consorțiul are obligația, conform contractului, să finalizeze Proiectul tehnic de execuție(PT) în 12 luni.

De asemenea, contractul mai prevede 60 de luni pentru asistență tehnică (inclusiv pe perioada execuției lucrărilor de construcție) și alte 60 de luni perioada de notificare a defectelor (garanția lucrărilor).

Bugetul pentru lucrările de proiectare și asistență tehnică este de aproximativ 10 milioane de euro.

Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea:

  • 849 de paturi pentru îngrijirea pacienților internați,
  • 19 săli de operație, 60 de paturi pentru urgențe,
  • 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu,
  • circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic și tratament (imagistică, servicii chirurgicale, endoscopie, cardiologie, etc.).

Vezi și: Ministerul Sănătății lansează proiectul Spitalului Regional de Urgență din Iași (wall-street.ro)

Unitatea sanitară va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt și va fi organizat, în premieră pe centre de servicii (ex: Centrul de cap și gât, Centrul toracică, Centrul Abdominală, Centrul de medicină internă, Centrul pentru mamă și copil, etc) și va utiliza tehnologii medicale avansate.

Construirea spitalului va dura 4 ani de la semnarea contractului de execuție, iar valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 540 de milioane de euro.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri