Eveniment

ING: Explozie cu un plic capcană la un sediu din Amsterdam. Cel puţin o persoană a fost rănită

ING: Explozie cu un plic capcană la un sediu din...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

13.02.2020, 18:39 380

Un dispozitiv artizanal instalat într-o scrisoare a explodat, joi după-amiază, într-o filială bancară din oraşul olandez Amsterdam, după alte două incidente similare produse miercuri.

Explozia s-a produs într-o filială bancară ING situată în zona Bijlmerdreef, în districtul Zuidoost din Amsterdam, au comunicat autorităţile, citate de postul NU5 şi de site-ul de ştiri Nu.nl.

Angajatul care a deschis scrisoarea a fost rănit în explozie şi a fost transportat la spital.

Alte două scrisori-capcană au explodat miercuri în sediile unor firme olandeze, în cadrul unei serii de incidente similare produse în ultimele două săptămâni. Exploziile de miercuri s-au produs la o filială a băncii ABN Amro din Amsterdam şi la un sediu al grupului japonez Ricoh.

Poliţia olandeză a anunţat că expeditorul scrisorilor-capcană le cere băncilor să efectueze plăţi în moneda virtuală bitcoin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO