150 de români, lucrători sezonieri la o fermă din Germania, și-au pierdut slujbele după ce angajatorul a intrat în faliment© romaniatv.net

150 de români, lucrători sezonieri la o fermă din Germania, și-au pierdut slujbele după ce angajatorul a intrat în faliment

, 10 știri, 143 vizualizări

O fermă din localitatea germană Hoyerhagen, la care sunt angajați aproximativ 150 de români, a intrat în insolvență, iar angajatorul asigură că această situație "nu va afecta plata drepturilor salariale datorate lucrătorilor, existând fonduri suficiente pentru acest scop", a informat, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), printr-un comunicat de presă.

Potrivit MAE, activitatea fermei va continua până la încheierea sezonului, scrie Agerpres.

Până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români în legătură cu această situație. MAE reamintește că Ambasada României la Berlin s-a autosesizat cu privire la situația de la ferma din Hoyerhagen, în urma semnalărilor din mass-media.

Un diplomat din cadrul Ambasadei României la Berlin a efectuat o vizită la fermă pe 13 mai, iar "în conformitate cu cele observate la fața locului, toate măsurile de securitate sanitar-medicală au fost adoptate sub coordonarea Autorității locale pentru Sănătate, fiind întreprinse eforturi pentru respectarea precauțiilor epidemiologice necesare în contextul pandemiei de COVID-19", explică MAE.