Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară8Foto© realitatea.net

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

, 15 știri, 21 vizualizări

”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., o escortă a Poliției Române a adus în țară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internațional pentru infracțiunea de omor calificat.  Acesta avea emis pe numele lui, de către Tribunalul Sibiu, un mandat de arestare preventivă”, au transmis, în noaptea de marți spre miercuri, oficialii IPJ Sibiu.

Potrivit acestora, bărbatul a fost identificat în urma schimbului de informații realizat de polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R. cu partenerii din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Acesta urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului, pentru continuarea cercetărilor.

”Reamintim faptul că, în urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română”, au mai transmis oficialii Poliției.