Alina Gorghiu este convinsă că în 2024 vom avea o justiție dreaptă© puterea.ro

Alina Gorghiu este convinsă că în 2024 vom avea o justiție dreaptă

, 5 știri, 20 vizualizări

„Eu sunt convinsă că anul 2024 va aduce o justiție mai eficientă, mai echitabilă, mai dreaptă. Am încheiat un an 2023 cu foarte mutle provocări, un an intens, însă am constatat cu mulțumire că am fost cu toții echipați să facem față cu succes provocărilor. Am beneficiat, ca ministru al justiției, de un partaneriat real, onest, un factor sănătos pentru statul român.

Bilanțul anul 2023 a fost unul bun, de la ridicarea oficială a MCV la finalul anului, cred că cel mai important proiect de țară pe care sistemul a reușit să îl bifeze în ultimii ani de zile, pași pentru a deveni membri ai OCDE, modificări la legile justiției privind pensiile de serviciu ale magistraților, adoptate după mari zbateri într-o formă, sper eu, apropiată doleanțelor și nevoilor sistemului judiciar”, spune Alina Gorghiu.

Ea afirmă că „sistemul judiciar trebuie să facă constant față unor presiuni și provocări presante care țin de resursa umană” și că Ministerul Public este principala victimă a acestui deficit, „aspect care uneori din păcate se reflectă în activitatea dvs și înțelegem toți acest lucru mai ales când vedem că gradul de ocupare a schemei de personal în 2023 a scăzut cu aproximativ 5 procente, de la 74% la 69%”.