Când aflăm cine vor fi „miniștrii mei”2Foto© agerpres.ro

Când aflăm cine vor fi „miniștrii mei”

, 6 știri, 16 vizualizări

Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat marți seara că numele miniștrilor vor fi făcute publice după ultima rundă de negocieri, care cel mai probabil va avea loc marți sau miercuri.

"Cei mai mulți (n.r. miniștri) vor fi din partid. (...) Avem un calendar, prima rundă de negocieri politice, de asemenea avem un calendar de consultare a societății civile privitor la prioritățile pe fiecare domeniu de activitate în care vom avea consultări cu patronate, cu asociații profesionale, organizații neguvernamentale de profil, cu confederațiile sindicale. Numele vor fi date după finalizarea negocierilor politice care vor fi, iar runda finală de negociere probabil va fi marți, miercuri", a afirmat Orban, la Digi 24.

El a precizat că a fost definită o structură de 15 ministere, dar că se poate ajunge la maximum 16.

Orban a fost întrebat cu privire la mai multe variante de miniștri. În context, el a susținut că deputatul jurist Ioan Cupșa are toate calitățile necesare să fie ministru al Justiției.