Cea mai mică secție de votare din țară, prezență la vot total neașteptată2Foto© a1.ro

Cea mai mică secție de votare din țară, prezență la vot total neașteptată

, 4 știri, 26 vizualizări

Cea mai mică secție de votare din zona Moldovei, înființată cu prilejul alegerilor prezidențiale de duminică, funcționează în localitatea Gorovei, comuna Văculești și are înscriși în listele electorale permanente doar 28 de alegători, dintre care 22 s-au prezentat la vot până la ora 16,30.

Alături de localnici, la urnele amenajate în fosta școală din sat au votat, până la aceeași oră, alte 25 de persoane, care au fost înscrise pe listele electorale suplimentare. Printre acestea se află membrii Biroului electoral al secției de votare, călugării de la Mănăstirea Gorovei, dar și câțiva pelerini aflați în vizită la lăcașul de cult.

În aceste condiții, prezența la vot este, ca la fiecare scrutin organizat până acum, de peste 160%.

"Chiar dacă sunt puțini, locuitorii din sat vin cu toții și își fac datoria, votează cu sufletul", a declarat președintele Secției de votare nr. 401, Simona Petrovici.