Clubul de motocicliști Hells Angeles au fost interziși în Olanda2Foto1Video© stirileprotv.ro

Clubul de motocicliști Hells Angeles au fost interziși în Olanda

, 5 știri, 20 vizualizări

Interdicția de pe întregul teritoriu național al Olandei reprezintă "o premieră mondială", potrivit postului public de radioteleviziune olandez (NOS). "Organizația Hells este un pericol pentru ordinea publică", a decis Tribunalul din Utrecht, un oraș aflat în centrul Olandei. Clubul Hells Angels, ai cărui membri sunt renumiți pentru motocicletele lor Harley Davidson și ținutele lor vestimentare din piele, a fost înființat în Statele Unite în 1948. Organizația deține filiale în aproximativ 50 de țări.

Organizația se consideră ea însăși "un club în afara legii", au declarat magistrații olandezi, subliniind că membrii clubului fac parte dintr-o organizație care "încalcă ordinea publică" și că interzicerea sa "este necesară pentru a proteja societatea".

"Este un club în care domnește o cultură a ilegalității și în care autoritatea guvernului este eludată", au declarat judecătorii olandezi, care au evocat și "violența gravă" a faptelor care sunt reproșate membrilor Hells Angels.