Compania aeriană Dan Air mută operațiunile de pe aeroportul Brașov pe cel din Bacău© libertatea.ro

Compania aeriană Dan Air mută operațiunile de pe aeroportul Brașov pe cel din Bacău

, 10 știri, 14 vizualizări

Dan Air a decis să mute din decembrie toate operațiunile de pe Aeroportul din Brașov, pe cel din Bacău, după ce Aeroportul din Brașov a amânat prelungirea programului de zbor până în 15 ianuarie 2024.

Compania aeriană și-a argumentat decizia prin faptul că la data de 30 octombrie 2023, reprezentanții aeroportului din Brașov au comunicat că extinderea programului de funcționare de la 12 ore, la 16 ore, se va face abia din data de 15 ianuarie 2024.

„Așadar, programul restrâns, lipsa dotărilor corespunzătoare ale aeroportului, esențiale pentru efectuarea zborurilor pe timp de iarnă și lipsa de facilități oferite companiilor aeriene - sunt motivele care determină DAN AIR să își mute cursele pe Aeroportul Internațional din Bacău. Mai mulți operatori aerieni români și străini așteptau prelungirea programului Aeroportului Brașov. În urma plecării DAN AIR, pe aeroportul din Brașov va mai rămâne o singură companie aeriană”, a informat compania.