Daniel Pancu a preluat postul de selecționer al naționalei României U214Foto© romanialibera.ro

Daniel Pancu a preluat postul de selecționer al naționalei României U21

, 6 știri, 15 vizualizări

Până în acest moment, Daniel Pancu, 45 de ani, a ocupat funcția de selecționer al naționalei U20, iar în contract are ca obiectiv calificarea la Campionatul European U21 din 2025, găzduit de Slovacia.

"Aș dori să mulțumesc tuturor celor din federație pentru încrederea acordată, pentru că mi s-a dat șansa să continui această muncă începută acum un an. La început nu eram foarte încrezător într-o colaborare pe termen lung, dar m-am adaptat repede, este un mediu în care m-am simțit foarte bine.

E o zi importantă, cea mai importantă din cariera mea de antrenor de până acum și îmi doresc foarte mult să reușim să ne bucurăm împreună de a patra prezență la un turneu final a echipei naționale de sub 21. Obiectivul este clar calificarea la turneul final, pentru că, vrem nu vrem, echipa națională U21 obligă în acest moment. După trei prezențe, nu se gândește nimeni decât la calificare.