De ce este neconstituțională legea pentru eliminarea pensiilor speciale2Foto© money.ro

De ce este neconstituțională legea pentru eliminarea pensiilor speciale

, 9 știri, 51 vizualizări

În 6 mai, CCR a decis în unanimitate că Legea privind eliminarea pensiilor speciale, adoptată de Camera Deputaților la finalul lui ianuarie, este neconstituțională „în ansamblul său”. Legea prevedea eliminarea pensiilor speciale pentru deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, dar și pentru membrii Curții Constituționale. Erau exceptați însă angajații din Armată și din ministerul de Interne.

Legea a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit motivării deciziei, care a fost publicată vineri, legea declarată neconstituțională „pornește de la o premisă contrară deciziilor Curții Constituționale prin care s-a statuat în mod expres că pensiile de serviciu nu constituie un privilegiu”.

Iar orice alt demers viitor va avea aceeași soartă, după cum se arată în finalul motivării: