Doamna Lenuța, îngrijitoarea toaletei publice din Cetatea Alba Carolina, a fost premiată© adevarul.ro

Doamna Lenuța, îngrijitoarea toaletei publice din Cetatea Alba Carolina, a fost premiată

, 6 știri, 20 vizualizări

Îngrijitoarea toaletei publice din Cetatea Alba Carolina a fost premiată, miercuri, de Primăria Alba Iulia. Potrivit autorităților, femeia contribuie, prin implicarea ei, la schimbarea în bine a orașului.

„Astăzi (miercuri-n.r.) a fost o astfel de zi în care viceprimarul cu atribuții de primar Voicu Paul a premiat angajatul instituției care înțelege că locul de muncă este a doua casă, care prin efortul personal, modestie și dedicare contribuie la schimbarea în bine a orașului. Este vorba despre doamna Lenuța Varga a cărei implicare o vedem doar când ajungem la toaletele publice din Cetate, de a căror întreținere se ocupă”, se arată într-un comunicat al Primăriei Alba Iulia.

Potrivit acestuia, femeia asigură în toaleta din cetate o curățenie exemplară, iar în această perioadă a montat și decorațiuni de sezon, dovedind că face și lucruri în plus „față de ce îi impune fișa postului”.