Echipa lui Lucescu, amical cu o formație din Liga a II-a din România2Foto1Video© romanialibera.ro

Echipa lui Lucescu, amical cu o formație din Liga a II-a din România

, 24 știri, 9 vizualizări

Potrivit sursei menționate, ''cele două echipe vor sta pe teren două reprize a câte 60 de minute'', iar evenimentul va fi marcat de alte momente surpriză pentru fanii ''Șepcilor Roșii''. Bilete sunt disponibile pe www.entertix.ro, iar primele 5.000 vor fi la prețuri reduse, costul lor variind între 20 și 75 de lei. Membrii FC Universitatea Cluj beneficiază și după epuizarea celor 5.000 de bilete de prețurile speciale.

PAOK Salonic a reușit o performanță istorică, să câștige după o așteptare de 34 de ani, campionatul Greciei, devenind a doua echipă din istoria țării care încheie campionatul neînvinsă, după performanța celor de la Panathinaikos din 1964. Centenarul Universității Cluj va fi marcat, pe tot parcursul anului 2019, printr-o serie de evenimente speciale dedicate aniversării clubului. Fondat în 1919, ''U'' l-a avut ca prim președinte pe academicianul dr. Iuliu Hațieganu, părintele fondator al clubului.

Existența Universității Cluj a fost una marcată de istorie: în 1940, după Dictatul din Viena, s-a refugiat la Sibiu până la revenirea Ardealului de Nord la România. În 1965, a câștigat Cupa României, iar de-a lungul timpului a mai jucat alte patru finale.