Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, împiedicat la graniță să părăsească țara4Foto© stirileprotv.ro

Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, împiedicat la graniță să părăsească țara

, 4 știri, 57 vizualizări

Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, un adversar al actualului șef al statului Volodimir Zelenski, a anunțat că a fost împiedicat vineri să iasă din Ucraina și a acuzat astfel o decizie motivată politic de a-i perturba activitatea, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Președinte al Ucrainei între anii 2014 și 2019, Poroșenko conduce în prezent partidul de opoziție Solidaritatea Europeană, formațiune care este a doua forță politică în parlamentul de la Kiev.

El a postat pe internet imagini în care apare la un punct de frontieră cu Polonia, afirmând că a fost întors din drum și că i-au fost reținute documentele ce atestă că dispune de autorizație oficială pentru a părăsi țara. În virtutea legii marțiale impuse de la începutul războiului cu Rusia, oficialii ucraineni au nevoie de o autorizație specială pentru a călători în străinătate.