Lucrările pentru refacerea planșeului de la Piața Unirii sunt pe cale să înceapă8Foto© cotidianul.ro

Lucrările pentru refacerea planșeului de la Piața Unirii sunt pe cale să înceapă

, 13 știri, 26 vizualizări

Primăria Sectorului 4 a semnat astăzi, 22 ianuarie 2024, contractul pentru un proiect tehnic și execuția lucrărilor de consolidare a întregii Piațe Unirii din București. Situată în inima orașului, piața se confruntă cu o stare tehnică degradată, în special la nivelul planșeului vechi de 100 de ani, care susține mare parte din zonă.

Un singur ofertant, Asocierea Erbașu – Concrete Solutions – BogArt, a fost declarat conform în urma evaluării tehnice și a obținut contractul pentru această lucrare de amploare. Expertizele plasează planșeul și Pasajul Unirii în clasa tehnică 4, din 5 posibile, semnificând o stare tehnică „nesatisfăcătoare”.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a susținut o conferință de presă pentru a anunța semnarea contractului și a oferi detalii despre proiect. Lucrările vor fi complexe, având două etape principale: realizarea proiectului tehnic și execuția efectivă, cu o durată totală de 33 de luni.