Medici și asistenți de la Spitalul Floreasca, audiați la Poliție în cazul pacientei moarte după ce a fost arsă pe masa de operație10Foto1Video© bzi.ro

Medici și asistenți de la Spitalul Floreasca, audiați la Poliție în cazul pacientei moarte după ce a fost arsă pe masa de operație

, 27 știri, 13 vizualizări

Mai mulți asistenți medicali și medici rezidenți de la Spitalul Floreasca sunt audiați miercuri de polițiști în cazul pacientei care a murit după ce a fost arsă pe masa de operație, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

În acest caz, Inspecția Sanitară de Stat a sancționat cu 30.000 de lei Spitalul de Urgență Floreasca "pentru neregulile găsite", dar și întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei.

Totodată, în urma cercetării administrative făcute de conducerea spitalului, s-a decis și demiterea prof. dr. Mircea Beuran din funcția de șef al Secției Clinice de Chirurgie III, pentru nerespectarea obligațiilor din contractul de administrare. Beuran a fost demis și din funcția de președinte al Comisiei Ministerului Sănătății de chirurgie generală.