Medicul Cătălin Bălan din Sibiu a murit la 54 de ani3Foto© stirileprotv.ro

Medicul Cătălin Bălan din Sibiu a murit la 54 de ani

, 11 știri, 13 vizualizări

Medicul făcea gărzi în cadrul Spitalului Județean Sibiu, iar luni ar fi trebuit să intre într-o gardă de 24 de ore. ”Câți vreți sa să se mai alinieze convoiului mortuar?”, a transmis una dintre colegele medicului, reamintind că un alt medic a murit în urmă cu opt zile. Doctorii cer ca perioada gărzilor să fie recunoscută ca vechime în muncă.

”Nu pot să cred.. încă un coleg ce făcea gărzi, cardiolog, a decedat, la 54 de ani, la Sibiu! RIP. dr.CĂTĂLIN BĂLAN”, a transmis, pe Facebook, medicul Livia David, cea care în octombrie 2018 a întocmit, cu ajutorul colegilor din țară, o listă cu 43 de medici care au murit în timpul gărzii sau imediat după.

Bărbatul se afla, sâmbătă, în excursie cu bicicleta în stațiunea Păltiniș, când a făcut stop cardiorespirator și nu a mai putut fi salvat. La fața locului s-au deplasat echipaje de medici, salvamontiști și a fost solicitat elicopterul SMURD de la Târgu Mureș, dar medicul nu a putut fi resuscitat.