Mihai Pintilii și-a anunțat retragerea din fotbal la 35 de ani2Foto© gsp.ro

Mihai Pintilii și-a anunțat retragerea din fotbal la 35 de ani

, 7 știri, 9 vizualizări

Mihai Pintilii și-a anunțat retragerea din fotbal, la vârsta de 35 de ani. Mijlocașul a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă organizată sâmbătă, înaintea meciului dintre FCSB și CFR Cluj, scrie Mediafax.

Decizia a fost luată din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut în ultimele luni. Pintilii a stat mai mult pe bară, având probleme serioase cu gambele și cu genunchii. „N-am nicio problemă, mă simt foarte bine. Cea mai mare critică a lui nea Gigi a fost să îmi ia banderola de căpitan. De atunci plecam dacă eram supărat. Acum vin tinereii din spate. Nu s-a schimbat absolut nimic între mine și ei.

Respectul este același. Când am făcut ruptura la gambă am început să mă gândesc la retragere. Vine un moment în care trebuie să spui stop. Decizia era luată, nu stă naționala în Pintilii sau în Tamaș. Peste 10 ani sper să fiu sănătos, dar nu știu unde mă văd. Este foarte greu să vedem. Mă antrenez cu băieții cât pot. Trebuie să o iau treptat. O iau de jos. Mă voi înscrie la Școala de Antrenori. Poate voi rămâne delegat dacă îmi place.