Palatul Victoria va fi iluminat în roșu de Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni4Foto© romanialibera.ro

Palatul Victoria va fi iluminat în roșu de Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni

, 7 știri, 28 vizualizări

Palatul Victoria va fi iluminat în roșu, duminică seara, între orele 20,00 și 24,00, cu ocazia Zilei naționale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor, care, începând de anul acesta, este marcată pe 16 august, potrivit Legii 134/2020 adoptată în acest sens de Parlament și recent promulgată de președintele României.

"Guvernul susține astfel necesitatea conștientizării violențelor și persecuțiilor la care au fost și sunt încă supuși creștini din întreaga lume și se pronunță pentru eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii religioase sau de orice altă natură.

Trăim de mai multe luni, țări de pe tot globul, o experiență care ne reconfirmă, o dată în plus, dacă mai era nevoie, că soarta întregii civilizații depinde de unitatea acțiunilor împotriva unor amenințări majore care nu țin cont nici de religie și nici de alte criterii de diferențiere între oameni și între comunități.